„Légation de Roumanie en France Paris 29 August/10 Septembrie 1898
No. 1120
Excelenţei Sale,
Preşedinte al Consiliului,
Ministru al Afacerilor Străine.
Domnule Preşedinte al Consiliului,
Referindu-mă la telegrama cifrată a Excelenţei Voastre no. 18348 din 26 august/7 septembrie curent, am onoarea a Vă pune în vedere că dacă Ministrul Afacerilor Străine al Franţei a contramandat o primire diplomatică pentru a se sustrage unor întrebări ce i s-ar fi putut adresa de către şefii de misiuni (ceia ce de alminteri nu era o afirmare, ci numai o presupunere a mea), Domnia Sa a făcut aceasta pentru că ştia lucruri pe care nu voia să le spună.
Eu, simplu însărcinat cu afaceri, „fără instrucţiuni şi fără ordine de nici un fel”, aflându-mă într-un caz cu totul deosebit, deoarece nu ştiam nimic şi nu riscam prin urmare să destăinuiesc nimic, am crezut că puteam fără pericol să fiu politicos cu un ziarist care, dacă l-aş fi dat afară, ar fi făcut a doua zi în jurnalul său reflecţiuni neplăcute asupra impoliteţei reprezentantului Guvernului Român.
Atitudinea ce am avut mi s-a părut chiar a fi o datorie de serviciu, fiind dată ostilitatea ce presa franceză, care are o mare înrâurire asupra opiniei publice, arată în genere faţa de România.
Tonul ce Excelenţa Voastră a adoptat faţă de mine, atât în telegrama precitată cât şi în unele comunicări precedente, ton la care nu fusesem obişnuit nici din partea Excelenţei Voastre nici din partea predecesorilor, mă fac a crede că sînteţi nemulţumit de modul cum îmi îndeplinesc serviciul.
În acest caz am onoarea a Vă oferi demisiunea mea. Am conştiinţa de a-mi fi făcut întotdeauna datoria, dacă serviciile mele nu sunt apreciate de şeful meu ierarhic, nu voesc cu nici un preţ a mă impune.
Binevoiţi a primi, Domnule Preşedinte al Consiliului, asigurarea prea înaltei mele consideraţiuni.
G. Cretzianu”.
Rezoluţia lui Dimitrie A. Sturdza a fost categorică:
„Fiind că serviciul are în Cap pe Ministru iar nu pe Secretari de Legaţiune, şi că Ministrul are a aprecia dacă Secretarii îşi iesă din atribuţiuni sau nu,
Fiind că interesele statului stau mai presus de poliţe către nişte persoane care nu au calitatea de a întreba pe Guvern asupra mersului afacerilor,
Fiind că dacă nu avea D. Secretar instrucţiuni şi ordin urmează că nu avea a da nici un fel de relaţii nimănui şi evita ori ce întrebări înaintate,
Fiind că tonul acestei adrese e necuvincios şi dovedeşte că D. Secretar nu cunoaşte regulele şi disciplina serviciului,
Se primeşte demisiunea.
D.N.Ghika, prin telegraf va fi încunoştinţat, să ia provizor gerarea Legaţiunii”.
Reîncadrat la propunerea lui Maiorescu
George Cretzianu a fost reîncadrat în Corpul diplomatic la 15 august 1911, fiind numit secretar general al Ministerului Afacerilor Străine, la propunerea ministrului Titu Maiorescu.
La 1 aprilie 1912 a fost avansat la gradul de ministru plenipotenţiar clasa II-a.
La data de 15 iunie 1913, George Cretzianu a fost numit trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Madrid. În contextul izbucnirii celui de-al doilea război balcanic, s-a amânat plecarea la Madrid, George Cretzianu îndeplinind în continuare sarcinile de secretar general până la 30 august 1913, când a preluat postul de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Spania.
Aflat în ţară pentru concediu, George Cretzianu a fost însărcinat temporar cu îndeplinirea funcţiei de secretar general al MAS (8 iunie-1 iulie 1915).
Reîntors în România în momentul intrării în primul război mondial, George Cretzianu a fost concentrat pe lângă Marele Cartier General şi a reluat postul de la Madrid abia la 29 mai 1917.
La 25 iunie 1918, la solicitarea MAS, George Cretzianu a preluat temporar şi conducerea Legaţiei României de la Paris, rămânând în capitala franceză până la sfârşitul lunii ianuarie 1919.
La Washington
La 22 august 1920, lui George Cretzianu îi era conferit gradul de ministru plenipotenţiar clasa I.
Începând cu 1 octombrie 1926, George Cretzianu a fost numit trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Washington, prezentându-şi scrisorile de acreditare preşedintelui Coolidge la 15 noiembrie.
Misiunea în Statele Unite ale Americii a luat oficial sfârşit la 15 iulie 1929, când George Cretzianu a fost numit trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Varşovia, prezentându-şi scrisorile de acreditare la 7 octombrie 1929.
La 14 noiembrie 1930, prin decretul Regal nr. 3720, George Cretzianu era pensionat din oficiu, începând cu data de 31 decembrie a aceluiaşi an. La 16 decembrie 1930 şi-a prezentat scrisorile de rechemare, părăsind definitiv Varşovia la 2 ianuarie 1931.
În drumul spre România, călătorind însoţit de fiica sa, George Cretzianu a decedat la Viena, la o dată neprecizată în dosarul personal, anterioară datei de 25 ianuarie, când ministrul G.C. Mironescu a transmis o telegramă de condoleanţe la Legaţia României din capitala austriacă.
Poliglot
George Cretzianu s-a născut la 24 iulie / 5 august 1865 în Bucureşti și era licenţiat în Drept, Universitatea din Paris (20 august 1885), Licenţiat în Litere (istorie şi geografie) al Facultăţii de Litere din Paris (21 noiembrie 1888).
Cunoştea limbile: engleză, franceză, germană şi spaniolă.
La 25 septembrie 1894 s-a căsătorit cu Zoe Ştirbey, decedată în februarie 1896. S-a recăsătorit, la 3 iunie 1901, cu Elena Bărcănescu, de care a divorţat în anul 1915.
Din cele două căsătorii a avut următorii copii: George şi Alexandru, născuţi la 6 august 1895; Jeanne, născută la 7 iulie 1903; Radu, născut la 24 martie 1906.
A fost încadrat în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Străine ca ataşat de legaţie clasa II-a pe 15 martie 1886.
