Ziua națională, la 10 Mai, era sărbătorită de toți românii. În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României. În 1947 este interzisă definitiv de regimul comunist după abdicarea forțată a regelui Mihai I al României.
Legea nr. 103 din 14 mai 2015 hotărăște (art. 1) că „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar în media e denumită Ziua Regalității.
Născut pe 20 aprilie 1839, Regele Carol I a îmbrăcat uniforma militară de la vârsta de zece ani. Scutit, ca făcând parte din familia domnitoare, de a se supune examenului de „Port-epee-fahn-rich”, grad asemănător cu iuncării oștirii noastre de la începutul și mijlocul secolului al XIX-lea, el cere tatălui său îngăduința de a da examenul. Răspunsurile sale la întrebările ce i se pun în august 1856, la Munster, sunt socotite ca „bune”, ceea ce are ca urmare obținerea gradului dorit.
Înaintat, la 1 ianuarie 1857, sublocotenent a la suite, adică de onoare, în regimentul de artilerie al gărzii prusace, se duce peste o lună în cetatea Juliers, unde învață să tragă cu tunul.
Apoi merge în vizită la fabrica de tunuri Krupp din Essen. Este mereu însoțit de îndrumătorul său militar, căpitanul von Hagen, căruia prințul Carol Anton îi dăduse directive amănunțite, între care se găsea acesta: „adevăratul simțământ de onoare, precum și concepțiunea militară, trebuiesc neîncetat dezvoltate, însă fără prejudecăți sterpe”.
Pentru desăvârșirea pregătirii urmează cusurile școlii de artilerie și geniu, punând în practică cele învățate cu prilejul tragerilor la care ia parte la mobilizarea din 1859, când comandă o baterie.
Cere voie regelui să lupte
În 1862 schimbă arma, fiind mutat în al doilea regiment de dragoni ai gărzii.
Cum regimentul a rămas în garnizoană în timpul războiului din 1864 contra Danemarcei, Principele Carol a cerut voie regelui să ia parte la lupte, ca voluntar.
Cererea i-a fost aprobată, fiind atașat pe lângă prințul moștenitor al Prusiei, viitorul împărat Frederic III. În jurnalul său a consemnat că se ducea mereu în cele mai înaintate linii ale infanteriei, ca și în bateriile care trăgeau și asupra cărora se trăgea.
Mergea în tranșee și cerceta tot frontul de la Duppel, unde a căpătat convingerea importanței fortificațiilor pe câmpul de luptă.
Vremea rece și viforul l-a făcut să cunoască suferințele războiului. Pe de altă parte, aflat lângă prințul moștenitor, a cunoscut problemele mai mari ale războiului precum frecușurile ce se nasc între două armate aliate.
Am învățat mult în acel război
În notele sale scria: „Am învățat mult în acel război. Mi-a fost mai târziu, pe pământul bulgăresc, în fața Plevnei, de cel mai mare folos. Pentru mine acea vreme fu o o vreme de serioasă încercare și de bogate învățăminte, în toate privințele”.
După isprăvirea războiului danez și-a reluat slujba la regiment, unde l-a găsit chemarea României.
Un Hohenzollern supus Semilunii?
Ales domn, se prezintă pe 6/18 aprilie 1866, regelui Prusiei, care era și capul familiei de Hohenzollern. Arătându-i-se de către rege părerea de rău că un Hohenzollern primea să fie supus Semilunii, tânărul domnitor recunoștea, deocamdată, suzeranitatea Sultanului, dar cu gândul de a scăpa, prin puterea armelor.
Cu acest program politic și militar, pe care principele Carol îl afirma când mai pe față, când mai subînțeles, a sosit în țară. A fost dezamăgit de la prima întâlnire cu trupele române. Înfățișarea lor era puțin ostășească și le lipsea și echipamentul și armamentul.
Răscoala grănicerilor
Prima problemă militară a fost aceea a disciplinii, care lăsa de dorit. Când spre a face față unei eventuale intervenții militare turcești, se ordonă, în 1866, concentrarea unităților pe Sabar, grănicerii de pe Dunăre se răscoală.
Apoi, la 24 mai 1866, un mare număr de ofițer cere Domnitorului îndepărtarea din armată a camarazilor vinovați de a-și fi călcat jurământul în noaptea de 11 februarie.
Domnitorul adună ofițerii din București cărora le spune că respectă sentimentul de cinste militară, dar nu poate îngădui să se facă presiuni asupra șefului suprem al armatei. Cu toate străduințele sale, incidentele dintre ofițerii fevruariști și cei antifevruariști vor mai dura câțiva ani.
Sursa: „Regele Carol I militar” de general Radu Rosetti
