Regele care a fost detronat de supuși pentru că introdusese obligativitatea batistei și a spălatului zilnic

 

În 1919, după al treile război afgan, britanicii s-au văzut nevoiţi să recunoască independenţa Afganistanului.

Primul rege, Amanullah Khan, a vrut, după modelul lui Kemal Ataturk, să-și modernizeze țara. El a fost de asemenea foarte impresionat de Germania Republicii de la Weimar, unde a întreprins o vizită de stat.

Regele a fost în scurt timp perceput ca un imitator al occidentului şi un trădător al propriei tradiţii şi culturi.

În urma unei revolte, a trebuit să plece în exil.

Un excelent articol despre regele Amanullah, pe care-l reprducem mai jos, a publicat Ion Pas în „Realitatea ilustrată” din 2 februarie 1929:

Tragedia lui Amanullah

Pățania tânărului rege Amanullah ar putea să ofere autorilor de reviste

prilejul intercalării unui tablou cu haz pe o scenă de musichall, deşi întâmplarea cuprinde un grăunte de tragic.

Bietul Amanullah!

A petrecut şase luni de zile în Europa, cu tănăra-i soţie, s-a înfruptat din plăceri şi onoruri, din tot ce cuceririle civilizaţiei noastre i-au putut oferi, şi în loc să se întoarcă în ţara sa cu amintirile plăcute ale unei jumătăți de an de escapade, s-a întors cu un program de radicală transformare a regatului său.

Şi-a aprins paie-n cap căci, străini de farmecul marilor metropole europene, cu teatre, muzee şi cinematografe, cu lumină electrică, baie, calorifer, cu varieteuri, apă de colonie şi săpun parfumat, supuşii s-au împotrivit reformelor pe care Amanullah vroia să le impună.

Dacă regele ar fi avut cheful să le reteze nasul, ei nu ar fi crâcnit.

Dar când Amanullah a decretat obligativitatea batistelor, supuşii se împotriviră şi se burzuluiră, căci batista nu intra în tradiţie.

După un război nenorocit, declarat Indiei, regele n-a avut nicio consecinţă de îndurat.

Afganii şi-au plecat fruntea şi ar fi fost gata să se lase tocaţi până la unul, căci unul este Amanullah, iar locul său va fi la dreapta lui Mohamed, numele lui Mohamed slăvit.

Când însă regele interzise alcoolul, hotărî că e fără cuviinţă ca femeia să umble goală, ca împerecherea între supuşii săi să se facă atunci când mirele este de şapte ani şi mireasa de cinci, când îi obligă pe

toți să se spele în fiecare zi, întrucât nu e neapărat nevoe ca vrednicii afgani să miroasă urât şi să aibe păduchi, atunci regatul se răzvrăti şi-l detronă pe rege.

Bietul Amanullah!

A vroit el s-o dreagă, însă n-a mai putut.

A renunțat la programul de reforme, cu care venise din Europa, a declarat că „se va arăta de-acum încolo mahomedan fidel

însă țara jignită în tradiţiile sale, nu l-a mai vrut. Mai mult: era cât pe-aci să-l pună în frigare, astfel că imprudentul rege, a şters-o englezeşte cu un aeroplan, — altă născocire a Europei afurisite.

Zarva în Afganistan, tot nu s-a domolit.

Poporul a urcat pe tron, până acum, doi regi, şi i-a detronat pe-amândoi, într-atât de compromis a ieşit principiul monarhic, în urma tentativei lui Amanullah. Poporul stă în gardă, se scarpină, se îmbată şi adresează mulțumiri profetului, care i-a ajutat să zădărnicească încercarea diavolească a regelui corupt.

Dar Amanullah meditează trist, undeva, pe tema ingratitudinei celor a căror fericire el a vroit-o. Nu a avut noroc. În definitiv, nu e el cel dintâi care a încercat să forţeze nota progresului şi să-şi ridice supuşii la o mai înaltă concepţie şi la un mai înalt nivel.

Demonul din sufletul său, a sălăşluit acum trei sute de ani şi în Petru

cel Mare, ţarul care tăia bărbile şi smulgea caftanele muscalilor, iar în zilele noastre, experienţa lui Amanullah a fost realizată şi de Kemal, care a înlocuit fesul cu pălăria.

Decât că şi ţarul de pe vremuri şi dictatorul de la Angora n-au avut ghinionul reformatorului, care meditează în momentul acesta la Iiandahar.

Parteneri