Chestiunea urma să fie dezbătută, în mod prietenesc, între regele George al Angliei de o parte şi confratele său Bwatomai, cu prilejul vizitei acestuia la Londra.
Regele George trebuia, în special, să-l sfătuiască că nu poate şi nu trebuie să mai continuie cu obiceiuri cum erau acelea de a tăia urechile muzicanţilor, care nu cântau tocmai pe placul melomanului suveran.
Sau să taie mâinile telegrafiştilor tribului, atunci când făceau greşeli în transmisiunea importantelor comunicări regale.
Viața la Curtea regală
Palatul regelui Bwatomai ca şi întreaga sa capitală se mutau după fantezia acestuia. Dar, fantezia se dovedea, întâmplător, de folos, pentru că oamenii din Koyoro cu cât stăteau mai mult într-un loc, cu atât se bălăceau în mai mare mizerie.
Cele trei vaci sfinte, care erau mulse numai de către cele trei fete sacre, aveau permisiunea să se plimbe chiar prin încăperile palatului-bordei al regelui. Era considerat un adevărat sacrilegiu dacă cineva, fie chiar şi regele, atingea cele trei vaci miraculoase.
Dacă vreuna dintre ele se tolănea pe culcuşul Majestăţii Sale, acesta nu putea face nimic şi trebuia să aştepte până când vaca binevoia să se ridice şi să plece în altă parte, sau trebuia să trimită după una din cele trei fecioare sacre, care numai ele aveau voie să alunge vaca.
Fecioarele sacre
Aceste trei fete deţineau un rol care depăşea câteodată chiar puterea regelui.
Erau deosebit de exotice la înfăţişare. Pe lângă că aveau feţele pudrate, mai erau şi mâzgălite cu alb pe umeri şi pe şolduri. Purtau părul tuns până aproape de pielea capului.
Numai ele aveau permisiunea să mulgă vacile sacre, să prepare şi să servească hrana regelui.
Dacă vreun bărbat tânăr uita cu totul ce-l aşteaptă – şi lucrul s-a întâmplat – declarând dragoste uneia dintre cele trei fete, mai întâi dânsa devenea nevrednică pentru funcţia importantă pe care o avea, aceea de mulgătoare şi hrănitoare a regelui.
Chestiunea era însă extrem de serioasă pentru tânăr chiar dacă era observat că a zâmbit doar fetelor, plătind sacrilegiul cu viaţa sa. De obicei, dacă se iveau asemenea nefericiţi, ei dispăreau pentru totdeauna prin pădurile învecinate.
Fără milă
Regele nu ştia ce însemnă judecată sau milă. Aceste foarte dese execuţii i-au determinat pe britanici ca să intervină
Bărbile albe false aveau o mare importanţă ceremonială la curtea din Bunyora. Atât regele cât şi sfetnicii săi şi le atârnau pe față când discutau chestiuni naţionale sau dădau sentinţe cu moartea.
Călăul umblă tot timpul în preajma regelui. Şi el purta o lungă barbă falsă.
Era cu totul anticonstituţional dacă proceda la vreo execuţie fără să poarte barba.
Muzicanții din Bunyora erau de două feluri: toboşarii şi suflătorii din cornuri. Dacă regelui nu-i plăcea vreun concert al muzicanţilor, ordona să li se taie urechile.
Călăul îşi punea barba şi executa ordinul pe loc.
Când vreun telegrafist de-ai lui Bwatomai făcea o greşeală, mâna care greşea trebuia să cadă.
Telegraful african era o afacere cu unde care lucra cu eficacitate surprinzătore.
Se fabricau, cu mare băgare de seamă, nişte beţe pentru tobă, care lovite, produceau un sunet ce putea fi auzit la o depărtare de 10 – 12 mile, în timpul nopţilor liniştite.
Sunetul era auzit de un al doilea toboşar care prindea înţelesul bătăilor şi transmitea mesajul mai departe.
Bunyoro este un regat din vestul Ugandei.
A fost unul dintre cele mai puternice regate din Africa Centrală și de Est din secolul al XIII-lea până în secolul al XIX-lea.
Oamenii din Bunyoro sunt cunoscuți și sub numele de Nyoro sau Banyoro (singular: Munyoro) (Banyoro înseamnă „Oamenii din Bunyoro”); limba vorbită este Nyoro (cunoscută și sub numele de Runyoro).
În iulie 1890 a fost încheiat un acord prin care întreaga regiune de la nord de lacul Victoria a fost acordată Marii Britanii. În 1894, Marea Britanie a declarat regiunea protectoratul său.
În alianță cu Buganda, regele Omukama Kabalega din Bunyoro a rezistat eforturilor Marii Britanii, care urmărea să preia controlul asupra regatului.
În 1899, Omukama Kabalega a fost capturat și exilat în Seychelles, iar Bunyoro a fost ulterior anexat la Imperiul Britanic.
Țara a fost pusă sub guvernanța administratorilor din Buganda. Banyoro s-a revoltat în 1907; revolta a fost stopată și relațiile s-au îmbunătățit oarecum. După ce regiunea a rămas fidelă Marii Britanii în Primul Război Mondial, un nou acord a fost făcut în 1934, oferind regiunii mai multă autonomie.
Bunyoro rămâne unul dintre cele cinci regate constitutive ale Ugandei, împreună cu Buganda, Busoga, Rwenzururu și Tooro.
