Receptarea beatnicilor
Hippies și Woodstock sunt doua concepte-cheie ale culturii americane din secolul trecut. Formațiile The Beetles și The Doors sunt tributare mișcării. Fără îndoială că mișcarea s-a lovit de rezistența conservatoare a autorităților, însă victoria în procesul din 1957 intentat editorului și poetului Ferlinghetti pentru publicarea volumului lui Ginsberg, Howl, arată că societatea era pe punctul unei reforme spectaculoase. Principala diferență dintre BEAT și mișcările aparținând contra-culturii a fost hotărârea beatnicilor de a rămâne apolitici și de a-și menținea mișcarea în sfera literară și socială. Intelectuali fără pretenții de a avea titluri oficiale, beatnicii s-au preocupat de problematici filosofico-educaționale, lăsând la o parte disputele politice. Desigur, drogurile sau consumat în exces în interiorul mișcării. Era o formă de a escapism, desigur, dar și o metoda de a căuta iluminarea, revoluția psihedelică, de a îmbunătăți calitatea creației.
Deja de la sfârșitul anilor 1950 publicul era inundat cu articole despre beatnici și stilul lor de viață în reviste precum Esquire, Life, Playboy, Readers’ Digest, în vreme ce televiziunea și Hollywood-ul exploatau imaginea, stereotipizând Generația Beat. Dintr-o contra-cultură periculoasă, mișcarea Beat devenea astfel una benignă, de pe urma căreia se putea profita, în ciuda protestelor vehemente ale unor Ginsberg și Kerouac. De altfel, încercarea beatnicilor de a se folosi de mass-media pentru a se promova ca figuri literare cu preocupări în spațiul social a eșuat în cele din urmă. Chiar și azi, corporații uriașe precum Nike se folosesc de imaginea unor beatnici pentru a promova unele idei în rândul segmentului de populație vizat. E comic într-o oarecare măsură, întrucât beatnicii în vremea cât activau ca un întreg, au fost supuși unor campanii menite a le ruina imaginea în interiorul societății americane.
Nu se poate spune că Generația Beat a avut efecte majore asupra Americii în toate domeniile
Generația Beat a realizat reforme în ceea ce privește aspectelor sociale și culturale ale societății. Se poate spune că beatnicii au fost un soi de „generație pierdută ”, unde oamenii care nu se puteau încadra în normele societății se regăseau în mod natural ca beatnik sau hippie. Cea mai mare influență a Generației Beat a apărut din Mișcarea Hippie din anii 1960, precum și influența în industria muzicală și creșterea consumismului.
Critica Mișcării Beat a fost inițial împărțită în societatea americană. Critica negativă prevala, susținea, pur și simplu, că scrierile lor nu erau literatură. Scriitorii au fost atacați pentru nesocotirea gramaticii și pentru proza lor adesea incoerentă, care părea accesibilă doar autorilor săi. Partizanii, de cealaltă parte, au văzut în stilurile ciudate și subiecții șocanți și au justificat tehnicile creative ca reacții valide la un mainstream conservator. Mulți recenzori ai Mișcării Beat au lăsat în mare parte deoparte dezbaterea asupra a ceea ce a fost talent literar și a ce ce nu, pentru a se concentra asupra motivului pentru care mișcarea a început în primul rând și ce influență a avut asupra propriei generații și a celor care au urmat. La începutul anilor 2000, mulți au fost de acord că, până la urmă, există merite în scrierile mișcării și în alte expresii artistice. Poate că Steven Watson o spune cel mai bine în răspunsul său la definiția istorică a lui Kerouac a generației Beat ca fiind cei care „susțin detașarea mistică și relaxarea tensiunilor sociale și sexuale”. În Nașterea generației Beat, publicat în 1995, Watson spune că „Pe măsură ce secolul al XX-lea se apropie de sfârșit, generația Beat a supraviețuit acel moment istoric, supraviețuind notorietății și blitz-ului mediatic pentru a deveni literatura clasică pentru generațiile următoare”.
