Raport-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990
Demonstrațiile pașnice de la București împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naționale și împotriva președintelui Ion Iliescu s-au transformat în ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de „Mineriada din 13-15 iunie 1990”. Forțele de ordine aveau să fie trimise împreună cu minerii din Valea Jiului să oprească în mod violent protestele pașnice.
Publicat la data de 11 iunie 2009, documentul „Raport-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990” al lui Sorin Ilieșiu prezintă cu detalii amănunțite haosul general din timpul acelor evenimente.
Raportul complet poate fi citit accesând link-ul următor:
Autor: Sorin Ilieșiu
Bilanțul reprimării din 13-15 iunie 1990
„Opinia mea e că vânzarea pe nimic a României – crimă de înaltă trădare a țării – a fost posibilă și nu a fost condamnată tocmai pentru că astfel de crime, precum cele din 13-15 iunie 1990 și, mai ales, fratricidul (genocid) din 22-28 decembrie 1989, nu au fost condamnate; …și pentru că se știa că nu vor fi (niciodată?) condamnate,” a declarat autorul.
Printr-un scurt rezumat, autorul prezintă bilanțul evenimentele tragice din 13-15 iunie 1990:
- 6 morţi, 16 răniţi prin împuşcare, circa 1.400 persoane nevinovate bătute bestial, 542 persoane nevinovate spitalizate, sute de persoane nevinovate rănite dar nespitalizate; 1.056 de persoane nevinovate arestate ilegal în unităţi militare unde au fost torturate; cel puțin 10 femei nevinovate violate de militari în unităţi militare.
- 60% dintre victime – adică peste o mie de persoane – au fost deliberat lovite în cap cu obiecte contondente – topoare, răngi, bâte, etc. – loviturile determinând traumatisme şi contuzii craniocerebrale;
- Patru dintre persoanele arestate ilegal s-au sinucis, unele prin spânzurare, din cauza relelor tratamente la care au fost supuse în penitenciar; doi tineri arestaţi ilegal s-au sinucis prin spânzurare pentru că n-au suportat ideea violării lor de către deţinuţi de drept comun homosexuali, violarea făcându-se cu acordul conducerii penitenciarului.
- Pe de altă parte, s-au înregistrat numeroase distrugeri materiale şi uriaşe pagube financiare.
Până în prezent nimeni nu a fost condamnat pentru evenimentele din 13-15 iunie 1990.
„Speranța…”
Faptele tragice din 13-15 iunie 1990 sunt prezentate de autor și prin intermediul unui eseu cinematografic de 10 minute, intitulat „Speranța…” (un film de Sorin Ilieșiu realizat în 1995. Muzica: Valeriu Sterian), iar acesta menționează că posturile TV din țară refuză să îl prezinte publicului.
Mai mult decât atât, autorul menționează că scriitorul Emil Hurezeanu (în prezent ambasadorul României în Austria) a spus în 1995 despre filmul „Speranța…” că: „E cel mai bun film documentar românesc, mai bun decât lungmetrajul Piața Universității-România (realizat de Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, Sorin Ilieșiu)”.
SPERANTA (Ceausescu & Iliescu).mpg