Nemții au început, pe 19 martie 1944, deportarea în masă a evreilor din Ungaria și nordul Transilvaniei.
Atunci, Raoul Șorban, care rămăsese în teritoriul răpit țării noastre prin Diktatul de la Viena, s-a refugiat în România de unde, potrivit Yad Vashem, a început acțiunea de salvare a evreilor din nordul Transilvaniei.
„La 2 mai 1944, comunitatea evreiască din Cluj l-a trimis pe rabinul Moshe Carmilly-Weinberger printr-un punct de evadare din Turda la București pentru a încerca să găsească căi de salvare.
Cu ajutorul lui Raoul Șorban, Weinberger s-a putut întâlni cu Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc, cunoscut pentru opoziția sa față de politica antievreiască a lui Antonescu.
Maniu a fost de acord să îi ofere lui Weinberger 1200 de certificate de membru în Partidul Național Țărănesc, care ar putea fi folosite de evreii fugari ca un fel de act de identitate, în special având în vedere marea popularitate a lui Maniu în rândul românilor din Transilvania.
Șorban s-a oferit voluntar să ducă certificatele celor care au nevoie de ele, dar a întârziat prea mult, pentru că atunci când a ajuns la Cluj, nu mai erau evrei acolo”, arată pagina de internet a Yad Vashem.
Mărturia rabinului Carmily-Weinberger
„În mărturia sa ulterioară, dr. Carmily-Weinberger a declarat că Șorban a fost singurul care l-a ajutat să salveze evrei sub ocupația maghiară.
A existat și o latură personală a intervenției lui Șorban de dragul evreilor. Avea o iubită evreică pe care dorea să o transfere prin rețeaua de evadare, dar încercarea a eșuat, deoarece grupul cu care era ea a luat o cale greșită. Șorban a contribuit, de asemenea, la salvarea conducătorilor evrei din Transilvania, precum dr. E. Marton.
La 6 noiembrie 1986, Yad Vashem l-a recunoscut pe Raoul Șorban ca Drept între Popoare”, mai aflăm din aceeași sursă.
O altă realitate
Istoricul dr. Zoltan Tibori Szabo, directorul Institutului pentru Studiul Holocaustului și Genocidului de pe lângă Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a descoperit, însă altceva:
„Fără îndoială că Raoul Șorban avea empatie față de evreii din nordul Transilvaniei aflați la ananghie.
El însuși era fiul unui român și al unei femei de origine armeană, iar românii și evreii erau prost văzuți în Ardealul de nord în acea perioadă. În plus, el avea o logodnică evreică maghiară, Eva Semlyen, pe care a încercat să o salveze”, spunea profesorul Tibori Szabo într-un interviu la RFI.
Realitatea este însă, potrivit profesorului Tibori Szabo că Raoul Șorban nu a reușit să o salveze pe Eva Semlyen, care a fost deportată la Auschwitz, unde a supraviețuit, în total fiind închisă în 11 lagăre de exterminare naziste.
Fuga rușinoasă a rabinului
Moshe Carmilly Weinberger, șeful comunității neologe, de care aparțineau 2.000 din cei 16.000 de evrei clujeni în anul 1944 în ajunul deportării lor în masă.
„Rabinul Weinberger a ținut un discurs la sinagogă în ajunul ghettoizării evreilor din Cluj, 2 mai 1944, în care și-a îndemnat enoriașii să rămână pe loc, nimeni să nu încerce să se refugieze, să nu se adăpostească la un creștin, să nu încredințeze copiii unui vecin creștin și să nu încredințeze valorile pe care le au unui vecin creștin, pentru că trebuie respectată legea, trebuie respectate indicațiile autorităților, trebuie mers unde spun acestea – în ghettou, pentru că evreimea va fi salvată de conducerea comunității care luptă din răsputeri la Budapesta cu balaurul și salvarea va veni nu peste mult timp, dar acum nu e voie pentru nimeni să iasă din rând pentru că altfel întreaga comunitate va avea de suferit”, explica profesorul Tibori Szabo.
Dar chiar în acea noapte, rabinul Weinberger a plecat cu soția lui și condus de călăuze evrei a trecut frontiera în România, lăsându-și rudele la Cluj care aveau să piară la Auschwitz la fel ca marea majoritate a evreilor clujeni deportați de naziști cu sprijinul autorităților maghiare.
Curând după ce a ajuns la București, rabinul Carmilly Weinberger a plecat cu soția sa în Palestina, devenită în 1948 statul Israel, iar în 1957 a emigrat în Statele Unite.
Cum s-a născut minciuna
„În 1986 el a revenit pentru prima dată la Cluj, unde a căutat pe cineva cu care să poată face un aranjament de interese reciproce.
În acest fel, Șorban a depus mărturie că rabinul Carmilly Weinberger nu s-a refugiat pentru că a fost un laș și nu și-a lăsat de izbeliște turma să plece la Auschwitz, inclusiv familia sa, ci el a fost trimis de către conducerea evreiască din Cluj, de fostul deputat în parlamentul de la București, Jozsef Fischer, cu o misiune foarte clară, să meargă la Maniu – asta era legenda lui Carmilly și Șorban – ca acesta să-i dea carnete de membru PNȚ ca să le ducă în Ardealul de Nord.
Dar el nu mai avea de ce să le ducă în Ardealul de Nord, pentru că la acea dată nu mai erau evrei în Ardealul de Nord, fuseseră deja deportați, iar un evreu nu avea ce face cu un carnet de membru PNȚ în nordul Transilvaniei”, mai spune profesorul Tibori Szabo adăugând că totul era o minciună, inventată de Carmilly Weinberger și Șorban, minciună care s-a amplificat cu timpul.
„Prima dată au zis că au salvat 5.000 de evrei, brusc în următoarea carte a crescut la 10.000, apoi în următorul interviu 15.000 și au ajuns așa până la 35.000 de evrei.
Dacă nu cădea regimul Ceaușescu în 1989 cred că ajungeau la un număr de salvări mai mare decât populația evreiască din nordul Transilvaniei de 160.000, a mai precizat profesorul Tibori Szabo pentru RFI.
Logodnica
Rabinul Carmilly Weinberger a dat o declarație la Yad Vashem, văzută de profesorul Tibori Szabo, în care spunea că are cunoștință de faptul că Șorban și-a salvat de la deportare mai mulți prieteni printre care și logodnica și mii de alți oameni al căror nume nu-l cunoaște, însă a cerut să fie crezut pe cuvânt.
Zoltan Tibori Szabo a intervievat-o în anul 2000 pe Eva Semlyen Pamfil, fosta logodnică a lui Raoul Șorban, care l-a demascat ca fiind un impostor.
Totuși. Șorban a fost făcut Drept între Popoare și primit titlul de cetățean de onoare al Israelului, iar fiica sa a studiat la Universitatea Tehnică de la Ierusalim.
Cariera și opera lui Șorban
În 1930, Raoul Șorban debutează în jurnalistică (ziarul Patria), studiază pictura şi muzica în Italia, Germania şi Austria; urmează Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano (1930-1934), apoi studiază Dreptul la Cluj (1935-1939).
Începe să se afirme în pictură, cu expoziţii la Baia Mare şi Cluj (1935), urmate de alte expoziţii personale la Botoşani (1936), Bucureşti, Baia Mare (1938), Cluj (1939, 1942, 1943), şi de participări la expoziţii colective la Cluj (1942, 1943) şi Bucureşti (1939, 1956).
După ocuparea Ardealului de Nord de către Ungaria horthystă, a rămas acolo, fondând, în 1943, ERAN (Editura Românească din Ardealul de Nord).
Între 1948-1949 este rectorul Institutului de Arte din Cluj, pe care îl fondează şi unde a lucrat ca profesor universitar.
În 1949 este exclus din învăţământ şi din viaţa social şi devine zugrav, apoi, în 1952 este arestat.
În 1956 devine redactor pentru cărţile de artă la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, iar în 1963 este reintegrat în învăţământul universitar. Profesează doi ani la Universitatea din Bucureşti, iar din 1965 devine profesor, secretar ştiinţific şi şef de catedră la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, până în 1978.
Este autorul unui număr impresionant de monografii, colaborări la sinteza „Istoria învăţământului artistic din România” (Bucureşti, 1964), nenumărate prefeţe şi studii introductive.
La 7 aprilie 1987, Institutul Comemorativ al Martirilor şi Eroilor Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim îi atribuie titlul de „Drept între popoare”, iar la 5 decembrie 1990 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Statului Israel.
Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” (1999) şi Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (2002).
A încetat din viaţă la 19 iulie 2006, fiind înmormântat în Cimitirul Florilor din Dej (jud. Cluj), alături de tatăl său, compozitorul Guilelm Şorban.
