Tatăl său era Principele Ioan (Jean) Karadja (1835-1894), militar și diplomat otoman, descendent al unei vechi familii fanariote de origine bizantină, dar și al dogilor venețieni din familia Dandolo.
În 1881, Jean Karadja a fost numit ministru plenipotenţiar al Imperiului Otoman la Haga și Stockholm, iar în 1887 s-a recăsătorit cu suedeza Marie Louise Smith, cunoscută ulterior ca Prințesa Mary Karadja (1868-1943).
În urma decesului timpuriu al tatălui său, Constantin Karadja pleacă cu mama sa în Suedia. După ce a urmat liceul în Stockholm, tânărul Karadja se înscrie în 1908 la Facultatea de Drept din Londra, pe care o va absolvi în 1910.
Jean și Mary Karadja
European prin formație și descendența dintr-o familie răspândită pe tot continentul, cunoștea limbile suedeză, daneză, engleză, franceză, germană, greacă, română, norvegiană și turcă, precum și latina și greaca veche.
În 1910, Constantin Karadja intră în diplomația Imperiului Otoman, cu gradul de ataşat și, ulterior, secretar de legaţie în cadrul Departamentului Politic al Ministerului de Externe de la Constantinopole.
La sfârșitul anului 1912, a demisionat din diplomaţia otomană, și s-a întors în Suedia, unde a lucrat pentru o bancă (1914-1915).
Din 1916 s-a stabilit în România, unde se căsătorește cu o membră a ramurii din țara noastră a vechii familii, Elena Marcela Caradja (1896–1971), numită alternativ și Marcelle Hélène Karadja.
În 1920, Constantin Karadja este naturalizat cetăţean român și în acelaşi an este angajat consul în cadrul Ministerului de Externe al României.
A fost momentul de debut într-o lungă carieră în diplomaţia română, în cadrul căreia avea să deţină funcţii importante: consul la Budapesta (1921-1922); director al Direcţiei Politice Internaţionale (1927); consul general la Stockholm (1928-1930); consul general Berlin (1932-1941); director al Direcţiei Afacerilor Consulare (1941-1944).
După 23 august 1944 a fost exclus o scurtă perioadă din diplomație la intervenția personală a ministrului de externe Grigore Niculescu-Buzești, fiind însă reangajat de următorul ministru, Constantin Vișoianu.
A fost însărcinat cu întocmirea Manualului diplomatic şi consular însă la 1 septembrie 1947 a fost din nou îndepărtat din minister, de data această definitiv.
În atmosferă de teroare și incertitudine a acelor ani, familia și-a pierdut bunurile și proprietățile, lui Constantin Karadja i-a fost refuzată chiar acordarea pensiei, astfel că s-a stins prematur din viață, la 29 decembrie 1950.
