În afară de Regele Carol I, doar o mână de lideri politici români știau despre angajamentul țării față de Tripla Alianță. Acesta nu a fost adus în atenția opiniei publice din cauza sentimentului pro-francez copleșitor al societății în general, dar și din cauza modului în care Ungaria i-a tratat pe cei trei milioane de români din Transilvania. Aceste lucruri au dus la o îndepărtare de Puterile Centrale.
Începând cu 1907, Bucureștiul a început să se distanțeze de Puterile Centrale
Cu doar o lună înainte de începerea conflictului, regele Carol I al României și-a avertizat aliații de la Berlin și Viena că îi va fi imposibil să mobilizeze armata română deoarece „problema românilor din Transilvania a stârnit sentimente anti-ungare din partea populației românești”.
Consiliul de Coroană de la Sinaia convocat la 30 august 1914 de către regele Carol I a decis să proclame neutralitatea României. A fost o lovitură pentru Puterile Centrale, iar după moartea regelui Carol I, în octombrie 1914, liderii politici și militari de la Viena și Berlin nu și-au mai făcut iluzii cu privire la o posibilă intrare a României de partea lor. Societatea românească, marea majoritate a politicienilor români și noua regină a României, Maria, au susținut Antanta. Tot ceea ce puteau spera liderii Puterilor Centrale era ca România să rămână neutră, dar au luat în considerare și ideea de a ataca România încă din primăvara anului 1915.
România în memoriile lui Falkenhayn
Memoriile generalului Erich von Falkenhayn, șeful Statului Major General german între 1914 și 1916, aruncă o lumină asupra atitudinii Puterilor Centrale față de România. Falkenhayn notează că, încă din toamna anului 1914, liderii militari germani nu mai erau convinși că România se va alătura Puterilor Centrale și au ridicat problema atacării României la începutul primăverii anului 1915, deoarece oficialii de la București îngreunau accesul armamentului german în Turcia. Cu toate acestea, s-a considerat că „atâta timp cât presiunea rusă se exercita cu maximă forță în Ungaria și Galiția, o operațiune împotriva României și prin România nu era posibilă. Forțele necesare nu puteau fi puse la dispoziție, deși se aprecia că, dată fiind lipsa de arme și muniții din armata română, capacitatea de rezistență a acesteia era semnificativ redusă”.
Falkenhayn afirmă că la sfârșitul verii anului 1915 s-a pus din nou problema deschiderii unui drum spre sud-est și trebuia să se decidă dacă acest lucru se va face prin Serbia sau prin România. Odată cu intrarea Bulgariei în război de partea Puterilor Centrale și cu capitularea Serbiei, această dilemă a fost rezolvată, dar a apărut una nouă. Dorința Bulgariei de a ataca a fost limitată doar de incapacitatea armatei bulgare de a purta un război pe două fronturi, împotriva României și Greciei.
Cu timpul, poziția dură a României în ceea ce privește tranzitul de arme germane către Turcia a fost, de asemenea, atenuată. Dar în ianuarie 1916, după vizita țarului Ferdinand al Bulgariei la Statul Major German, s-a convenit ca României să i se dea un ultimatum.
Falkenhayn spune că a renunțat la ideea transmiterii ultimatumului din două motive
În primul rând, pentru că trupele bulgare de pe frontul de la Salonic sufereau mari greutăți, fără a lua în considerare nici măcar dificultatea de a le transporta de la Salonic la nord, la granița cu România. În al doilea rând, România și-a îndeplinit impecabil obligațiile economice față de Germania. „Puteau oare Puterile Centrale să reziste în acel an 1916 fără alimentele și petrolul furnizate de România? Ar fi putut Germania să susțină Frontul de Vest pe Meuse și Somme dacă puținele sale rezerve ar fi fost trimise la Marea Neagră?”. se întreabă Falkenhayn.
În ceea ce privește momentul intrării României în război, Falkenhayn a scris următoarele: „Nu era posibil să se întâmple așa ceva: „Intrarea României în război de partea Antantei nu putea fi prevăzută și nici anticipată: pătrunderea pe frontul austro-ungar în vara anului 1916, în condițiile în care, pe teatrul de operațiuni din est, rușii nu aveau superioritate numerică”. Falkenhayn se referă la ofensiva trupelor rusești conduse de generalul Brusilov, lansată la 4 iunie 1916, care i-a adus pe ruși aproape de Pasul Cârlibaba din Carpații Orientali.
