Regele Ferdinand al României a convocat Consiliul din 1916 nu pentru a lua o decizie, ci pentru a obține sprijinul și consensul întregii clase politice cu privire la intrarea României în război de partea Antantei.
Profeția lui Alexandru Marghiloman înainte de război: „Dacă lucrurile nu merg bine, este în interesul Coroanei să mă aibă ca rezervă”
Decizia de a intra în război fusese luată cu multe zile înainte, dar era important ca o astfel de hotărâre să obțină sprijin politic. În acele momente de euforie pentru mulți dintre politicienii români, s-a remarcat pragmatismul liderului conservator român Alexandru Marghiloman, care la solicitările Regelui Ferdinand de a se alătura unui guvern de uniune națională l-a refuzat pe suveran, spunându-i: „Dacă lucrurile nu merg bine, este în interesul Coroanei să mă aibă pe mine ca rezervă”. Cuvintele lui Marghiloman se vor dovedi profetice.
Între 1914 și 1916, prim-ministrul român Ionel Brătianu a negociat cu Antanta pentru a obține cele mai bune condiții pentru intrarea României în război. Brătianu a solicitat, iar Antanta a acceptat în cele din urmă să recunoască revendicările asupra teritoriilor locuite de români în Austro-Ungaria: și anume Banatul, Crișana, Maramureșul, Bucovina și Transilvania. Condițiile politice și militare pentru intrarea României în război au fost stipulate în convențiile semnate de România cu Antanta la 17 august 1916. Zece zile mai târziu, este convocat Consiliul de Coroană, regele Ferdinand și prim-ministrul Ionel Brătianu solicitând sprijinul întregii clase politice românești pentru intrarea României în război din partea Antantei.
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 a avut loc la reședința regală de la Cotroceni, în sala de mese a Marii Gale
Pe lângă Regele Ferdinand I și Principele moștenitor Carol, printre participanți s-au numărat membri ai guvernului (Ion I.C. Brătianu, Emanoil Porumbaru, Vasile G. Morțun, Emil Costinescu, Victor Antonescu, Ion G. Duca, Alexandru Constantinescu, Alexandru G. Radovici, Constantin Angelescu), reprezentanți ai Parlamentului (Mihail Ferechide, președintele Adunării Deputaților, C. F. Robescu, președintele Senatului), foști președinți ai Consiliului de Miniștri (Theodor Rosetti, Petre P. Carp, Titu Maiorescu), șefi ai partidelor de opoziție (Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman) și foști președinți ai Corpurilor Legislative (C. Olănescu și C. Cantacuzino-Pașcanu).
„I-am chemat aici pe cei mai mari oameni ai țării noastre, nu pentru a le cere sfatul, ci pentru a le cere sprijinul”
Încă de la începutul convorbirilor, Regele Ferdinand a spus:
„I-am convocat aici pe cei mai mari oameni ai țării noastre, nu pentru a le cere sfaturi, ci pentru a le cere sprijinul. Văd situația în așa fel încât nu mai putem rămâne în neutralitate; de aici încolo, victoria Puterilor Centrale este exclusă; guvernul meu, care crede de asemenea că este momentul să înceapă războiul, s-a consultat și cu unul dintre guvernele beligerante”.
Regele a cerut tuturor celor prezenți să sprijine decizia ca România să se alăture Antantei, pentru a îndeplini idealul național. Primul ministru a prezentat condițiile alianței cu Antanta și a încercat să-i convingă pe liderii conservatori. Brătianu a spus că „Într-un haos ca cel al războiului actual, în care harta lumii se schimbă, o țară ca a noastră nu poate rămâne neutră până la sfârșit. Este necesar să ieșim din neutralitate, având ca ideal unitatea națională, căci cine știe dacă în decursul secolelor vom găsi o ocazie mai bună ca cea care ni se prezintă astăzi”.
Liderii conservatori s-au pronunțat împotriva acestei decizii. Alexandru Marghiloman și Titu Maiorescu erau în continuare în favoarea neutralității, în timp ce Petre P. Carp dorea ca România să se alăture Puterilor Centrale.
La scurt timp după încheierea Consiliului, Regele Ferdinand l-a chemat pe Alexandru Marghiloman, l-a îmbrățișat cu ambele mâini și i-a cerut să se alăture unui guvern de coaliție. Liderul Partidului Conservator a refuzat, dar a adăugat: „Dacă lucrurile nu merg bine, este în interesul Coroanei să mă aibă ca rezervă”.
Era o profeție despre rolul pe care Alexandru Marghiloman avea să-l joace în 1918, când a acceptat să conducă guvernul după ce România a fost forțată să facă pace separată cu Puterile Centrale.
