În urmă cu 77 de ani avea loc procesul ziariștilor, obiectivul principal fiind reducerea la tăcere a conștiinței opiniei publice.
Astfel, pe 30 mai 1945 începea, în București, procesul ziariștilor „criminali de război și vinovați de dezastrul țării”, așa cum a fost el intitulat de autoritățile comuniste. Printre cei 12 acuzați se aflau poeții Radu Gyr și Nichifor Crainic, jurnaliștii Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu, Ilie Rădulescu și mulți alții. Aceștia erau acuzați că susținuseră propaganda regimului Ion Antonescu, instigând la ură rasială, la declanșarea războiului în răsărit și contribuind la dezvoltarea fascismului în România. În realitate, acest proces se înscria în amplul proces de lichidare a elitelor intelectuale și adversarilor comunismului, inițiat de ocupația sovietică prin puterea politică instaurată de aceasta.
Eliminarea elitelor intelectuale și adversarii comunismului
Prin intermediul articolul 14 din Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, a fost creat cadrul necesar pentru arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război. De asemenea, pe baza prevederilor articolului 15 din Convenţia de Armistiţiu, autorităţile române emit Legea nr. 448 privind măsurile privative de libertate ce pot fi luate împotriva celor vinovaţi de dezastrul ţării.
La cererea Uniunii Sovietice, jurnaliștii amintiți mai sus au fost incluși în primele loturi de acuzați aduși în fața Tribunalului Poporului de către noile autorități. Acuzațiile de fațadă urmărea în principal distrugerea ziarelor şi publicaţiilor de orientare anticomunistă, naţională şi democratică, precum şi a jurnaliştilor reuniţi în jurul publicaţiilor: „Curentul”, „Universul”, „Porunca Vremii”, „Gândirea”.
Membrii “lotului ziariştilor” erau acuzaţi că “prin articolele de ziare, broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste sau au contribuit prin acţiunea lor la susţinerea unui regim odios şi a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecinţe antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a ţării”.
Tribunalul Poporului, copie sovietică de eliminare a opozanților politici
Procesul a fost judecat de așa numitul Tribunal al Poporului, în realitate o formă hibridă de justiție, ilegitimă, înființată de ocupantul sovietic cu încălcarea celor mai elementare principii ale dreptului, cu scopul evident de eliminare a opozanților politici. Acuzatorii publici au fost Constantin Vicol, Alexandra Sidorovici, Ion D. Ioan şi Avram Bunaciu. Desfășurat după modelul proceselor politice sovietice, procesul ziariștilor a fost însoțit de demonstrații ale „oamenilor muncii” din Bucureşti, care cereau condamnarea la moarte a acuzaților.
În viziunea Tribunalului Poporului, trasată de guvern şi impusă de Înaltul Comandament Aliat, acuzatorii publici au decis că alăturarea României la politica Germaniei, a necesitat preluarea unui sistem politic şi administrativ, asemănător cu cel fascist, aflat în subordinea germanilor. Pentru realizarea acestui lucru a fost necesară o propagandă pro-fascistă şi filogermană în presă. Propaganda a fost instituită şi pusă în parctică de ziariştii acuzaţi, în schimbul unor beneficii materiale.
Acuzațiile aduse jurnaliștilor „vinovaţi de dezastrul ţării”
Sentinţa a fost dată la 4 iunie 1945. Pamfil Şeicaru şi Grigore Manoilescu, fugiţi din ţară, au primit pedeapsa cu moartea, iar Nichifor Crainic şi Stelian Popescu au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Ceilalţi au primit condamnări între 12 şi 20 de ani. Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani de detenţie politică.
Nichifor Crainic a fost acuzat pe baza articolelor publicate în Calendarul, Apărarea Naţională şi Gândirea. În accepţia acuzatorilor, cariera sa politică s-a îmbinat cu propaganda, ceea ce a dus la îndeplinirea rolului de agent executor şi hitlerist. În faţa instanţei a fost prezentat ca trădător şi spion pentru că ”lucrează în epoca de ministeriat cu 20 de ziarişti germani”.
Ilie Rădulescu a fost directorul fondator al ziarului Porunca Vremii, fondat la Bucureşti, la data de 18 decembrie 1932. A fost învinuit pentru că a militat în favoarea războiului antisovietic şi de antisemintism deoarece a cerut în mod public să se construiască lagăre şi ghetouri pentru evrei[4]. De asemenea, a fost acuzat pentru crime ”de instigare la ordonarea şi la desăvârşirea unor acte de teroare, cruzime şi reprimare asupra populaţiei din teritoriile unde s-a purtat războiul”.
Pamfil Şeicaru a pus bazele ziarului Curentul, în anul 1927 şi a rămas la conducerea ziarului până în vara anului 1944, când pleacă din ţară. Acuzarea a considerat că articolele sale publicate, atât în ziarul Cuvântul în perioda 1924-1927, cât şi în Curentul i-au adus beneficii materiale: „articolele sale, i-au adus în scurt timp o tristă celebritate şi o avere considerabilă, prin măiestria sa în arta de a denigara şi insulta în mod trivial miniştri, oameni de stat, profesori universitari, în scpul vădit de a-i şantaja, fără pic de ruşine şi a le estorca sume de bani”. Vinovăţia lui creşte din cauza plecării plecării din România la 12 august 1944, iar din străinătate atacă România şi clasa politică, care a infăptuit actul de la 23 august.
Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani de detenţie politică. După ani grei de puşcărie la închisoarea Aiud, a revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. După comutarea pedepsei la 25 de ani inchisoare, Radu Gyr a executat 6 ani de detenţie, până la amnistia generală din 1964.
