Proces-verbal al convorbirii dintre Nicolae Ceaușescu și șah, Persepolis, 15 octombrie 1971, strict secret
La 15 octombrie 1971, cu ocazia festivităților de la Persepolis, președintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu, s-a întâlnit cu Șahul.
La întâlnire au participat George Macovescu, prim-adjunct al ministrului de externe și Alexandru Boabă, ambasadorul României la Teheran.
[…]
Șahul a vorbit apoi despre o altă sursă de tensiune, care preocupă cercurile politice internaționale și opinia publică, și anume Orientul Apropiat. El a subliniat că eforturile întreprinse până în prezent în direcția găsirii unei soluții politice la acest conflict nu au avut rezultate palpabile, din cauza atitudinii rigide a Israelului. În ultima vreme, poziția Israelului s-a înăsprit [și mai mult]. În timp ce, nu cu mult timp în urmă, liderii israelieni vorbeau despre mici ajustări ale frontierelor, acum vorbesc despre anexarea unui teritoriu care se întinde până la Sharm el-Sheikh și nu este rar [să auzi] oameni spunând că actuala situație teritorială ar putea deveni permanentă.
Această poziție rigidă este în contrast izbitor cu poziția rezonabilă a egiptenilor, care au făcut propuneri constructive, menite să scoată lucrurile din impasul actual. Faptul că aceste propuneri nu au avut niciun ecou din partea israelienilor, că nu s-a făcut niciun pas spre rezolvarea conflictului, provoacă îngrijorare cu privire la potențiala evoluție a evenimentelor. Președintele Sadat a arătat clar că Egiptul nu va permite ca situația actuală să devină permanentă și a adăugat că, în cazul în care până la sfârșitul anului nu vor apărea elemente pozitive în direcția găsirii unei soluții politice la conflict, își rezervă dreptul de a recurge la alte mijloace.
Se pare că unul dintre principalele impedimente în calea realizării primilor pași spre soluționarea conflictului este refuzul Israelului de a permite forțelor egiptene să traverseze Canalul Suez în timp ce trupele israeliene se retrag.
În această privință, șahul și-a exprimat convingerea că instalarea temporară a forțelor ONU, între forțele celor două țări, ar putea contribui la evitarea confruntărilor militare și, prin urmare, la îmbunătățirea situației.
În plus, marile puteri care susțin cele două părți ar trebui să tempereze zelul protejaților lor, pentru a nu se ajunge la o situație ireversibilă cu consecințe imprevizibile.
Credem, a adăugat șahul, că nici Uniunea Sovietică, nici Statele Unite nu doresc izbucnirea unui conflict militar, fiindu-le teamă să nu fie antrenate ele însele în el.
În orice caz, este de datoria tuturor țărilor iubitoare de pace să-și folosească influența pe care o au asupra uneia sau alteia dintre părți pentru a le face să înțeleagă greutatea acestui moment [în timp] și să se angajeze efectiv pe drumul care duce la pace.
Președintele Consiliului de Stat a declarat că România urmărește îndeaproape evoluția situației din Orientul Apropiat, o regiune care nu este prea departe de propriile granițe.
Guvernul român a susținut în mod constant soluționarea pașnică a conflictului, fiind convins că o nouă confruntare militară ar fi în detrimentul tuturor statelor din regiune și nu ar face decât să complice lucrurile, lăsând loc unei intervenții străine. Aplicarea prevederilor rezoluției Consiliului de Securitate al ONU din noiembrie 1967 ar oferi un mijloc rezonabil de a instala o pace echitabilă în regiune. Guvernul României și-a exprimat în mod repetat și public aprecierea față de propunerile constructive ale președintelui Sadat și a folosit toate mijloacele disponibile pentru a-și exprima raționamentul cu privire la necesitatea ca Israelul să primească propunerile Egiptului și [să recunoască] riscurile pe care le implică rigiditatea poziției Israelului.
[…]
