Născut la 1842 în Iași, din prima căsătorie a Prințului Constantin Moruzi cu Pulheria Cantacuzino, moartă doi ani mai târziu, Prințul Alexandru a avut parte de o educație aleasă, în străinătate.
I s-a propus să se căsătorească cu una dintre fetele prietenului familiei, Ion Manuc-Bei, o armeancă mustăcioasă, dar cu avere.
Prințesa Amalia
Tânărul a preferat-o pe frumoasa Amalia Pavel Zizinia, născută la 1848, fata unui negustor falit, consul grec la Odessa.
Multe moșteniri aștepta de la tânăra-i soție, dar șase unchi ai ei au murit ruinați, unul după altul.
Supărat pe căsătoria lui Alexandru, care s-a petrecut în 1867, tătăl, Prințul Constantin Moruzi, și-a gonit fiul de acasă.
Alexandru Moruzi nu a avut noroc nici cu agricultura, aș că a intrat în diplomație, ajungând și el, ca tatăl său, șambelan.
Însă, frumusețea și viața scandaloasă a soției i-au creat o imagine proastă.
Soția era o femeie care nu-și ascundea relațiile amoroase: la Petersburg se ținea cu ministrul Vanovski, la Constantinopol cu ambasadorul Ignatiev, iar în Egipt cu Tevfic-Pașa.
Contesa Ignatieva a amenințat că va părăsi Constantinopolul dacă nu pleca Prințesa Amalia.
La Cairo, unde Alexandru Moruzi reprezenta Rusia într-o comisie internațională, nu i se întindea mâna de către unii diplomați din aceleași motive.
Doar doi din cinci erau ai lui
Soții Moruzi au avut cinci copii, dar numai primii doi erau considerați ai prințului: Pavel, născut în 1869, ofițer de garda; Maria, născută la 1871 și măritată la 1896 viteazul general conte Teodor Artur Keller, împușcat de bolșevici; Alexandru, născut la 1873 la Constantinopol, ofițer de ulani de gardă; Constantin, ajuns cântăreț de operetă și Dimitrie, născut la 1884, atașat la Ministerul Curții Imperiale.
Bătrîna prințesă Amalia a supraviețuit revoluției bolșevice plecând în Grecia, unde a risipit toată averea și a murit în sărăcie.
