Principele român al Transilvaniei predă Caransebeșul și Lugojul turcilor și îndrumă Biserica Ortodoxă către calvinism

 

Tatăl autorului primei poezii în limba română, Mihail Halici, care era jurat al Caranșebeșului la mijlocul veacului al XVII-lea, nota că în 17 septembrie 1658 Caransebeșul a fost trădat păgânilor.

Istoricul N. Drăganu spune: „Într-adevăr Acațiu Barcsai, banul de origine românească al Caransebeșului, încă din 12 septembrie a invitat Lugojul și Caransebeșul să se predea turcilor ca să nu fie prădate.

În 13 septembrie Barcsai hotărî să primească voievodatul Ardealului, iar în 14 a aceleiși luni fu căftănit de Marele Vizir ca principe, primind între alte condiții și „cât mai curând să dea turcilor caransebeșul și Lugojul ce sunt pe apa Temeșului”, orașe rămase în stăpânirea turcilor până în 4 august 1688”.

Din lucrarea „Contribuții la istoricul nobilimii lugojene”, scrisă de Ibolya Șipoș, aflăm că „Acațiu, descendent dintr-o veche familie nobiliară – familia Barcsai de Bârcea Mare – s-a bucurat de încrederea celor doi Rakóczi, şi, datorită activităţilor diplomatice, ascensiunii în ierarhia nobilimii, el ocupă mai multe demnităţi la curtea princiară din Alba-Iulia.

Susţinător al intereselor nobilimii, Acaţiu Barcsai este numit în 1644 ban de Caransebeş-Lugoj, în 1648 comite de Hunedoara şi stăpân al domeniului Deva, devenind astfel, unul dintre cei mai de seamă nobili ardeleni.

Acaţiu Barcsai a urmărit insistent, timp de peste două decenii, apărarea libertăţii Transilvaniei. A fost un susţinător al politicii lui Gheorghe Rákóczy I de rezolvare a conflictelor existente între Ţările Române pe cale paşnică, pentru a se evita o intervenţie militară otomană.

Mai mult, viitorul domn a susţinut ideea unei confederaţii a Ţărilor Române, care să aibă un pronunţat caracter defensiv. Datorită unor împrejurări politice favorabile, Acaţiu Barcsai ajunge în 1658 principe al Transilvaniei”.

Dr. Ioan Lupaş în „Principele ardelean Acaţiu Barcsai şl Mitropolitul Sava Brancovici (1658—1661)”, apărut  Analele Academiei Române, seria II., t. XXXV, cercetează frământările politice din Ardeal între anii 1658—166, și se ocupă în de arhiereul amintit şi de principele ardelean Acaţiu Barcsai.