Primele discuții dintre Churchill și Roosevelt despre război și pace
Până în 1940, FDR fusese președinte timp de două mandate. Din punct de vedere istoric, nicio altă persoană care a deținut această funcție nu a fost în funcție mai mult de opt ani. FDR s-a gândit serios să candideze pentru un al treilea mandat fără precedent, în principal din cauza evenimentelor care se desfășurau în Europa, precum și în Pacific, deoarece guvernul japonez semnase un pact cu Germania și Italia. Relațiile dintre Statele Unite și Japonia deveniseră tensionate după ce japonezii au început agresiunea militară împotriva Chinei în 1938. Guvernul japonez urmărea să domine China continentală și insulele din Pacific.
După ce a trăit Primul Război Mondial și evenimentele care au dus la acesta, FDR a considerat că implicarea SUA în conflictul actual era inevitabilă. Era doar o chestiune de timp. El dorea să fie comandantul-șef al țării atunci când acest lucru se va întâmpla. În timp ce britanicii și Churchill se luptau cu naziștii la peste 5.000 de kilometri depărtare, dincolo de Oceanul Atlantic, FDR lupta împotriva forțelor izolaționismului care puneau stăpânire pe poporul american. Când FDR a luat decizia de a candida la președinție în 1940, a promis poporului american că țara va fi ținută departe de război. El nu i-a făcut nicio promisiune lui Winston Churchill. Churchill i-a scris lui FDR, după alegerile din noiembrie: „…M-am rugat pentru succesul tău… Intrăm într-o fază sumbră a ceea ce trebuie să fie în mod inevitabil un război prelungit și de amploare…”. FDR nu a dat niciun răspuns. Dar s-a angajat subtil în pregătirea poporului american pentru posibilitatea unei viitoare intrări în conflict.
Schimbarea de pe front
Acum că Statele Unite erau implicate direct atât în războiul din Pacific, cât și în cel din Europa, revenea atât Marii Britanii, cât și Americii să creeze și să proiecteze un front unificat. În acest scop, Churchill și Roosevelt au creat un stat major combinat pentru a coordona strategia militară atât împotriva Germaniei, cât și a Japoniei și pentru a schița o viitoare invazie comună a continentului. De asemenea, Roosevelt a fost de acord cu o creștere radicală a programului de producție de armament al SUA: cele 12.750 de avioane operaționale care trebuiau să fie gata de serviciu până la sfârșitul anului 1943 au devenit 45.000; cele 15.450 de tancuri propuse au devenit, de asemenea, 45.000; iar numărul de mitraliere care urmau să fie fabricate aproape s-a dublat, ajungând la 500.000.
Printre rezultatele importante ale acestor întâlniri americano-anglo-americane s-a numărat și o declarație emisă de Churchill și Roosevelt, prin care se cerea celor 26 de națiuni semnatare să folosească toate resursele de care dispuneau pentru a învinge puterile Axei și să nu ceară o pace separată. Această confederație s-a autointitulat „Națiunile Unite”. Conduse de Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, toate cele 26 de națiuni au declarat un obiectiv unitar de a „asigura viața, libertatea, independența și libertatea religioasă și de a păstra drepturile omului și justiția”. Se năștea proiectul pentru distrugerea fascismului și o viitoare organizație internațională de menținere a păcii.
