Povestea vieții lui Antioh Cantemir

 

Poetul și diplomatul Împărăției rusești Antioh Cantemir murea în capitala Franței pe 11 aprilie 1744. Cea dintâi biografie a lui a fost publicată de abatele Guasco la Londra în 1749, ca indroducere la opera sa poetică tradusă în franțuzește.

Născut în Constantinopol la 18 septembrie 1709, fiul cel mic al lui Dimitrie Cantemir și al Casandrei Cantacuzino nu a avut parte să trăiască pe pământul Moldovei decât un timp prea scurt, căci în urma înfrîngerii de la Stănilești, în vara anului 1711, tatăl său a fost nevoit să ia drumul pribegiei împreună cu întreaga familie. Așa se face că nepotul răzeșrilor fălcieni, în loc să rămână lângă tronul înaintașilor, a deschis cu adevărat ochii în Rusia țaristă.

 

Dotat cu inteligența ascuțită, Antioh a fost un copil precoce. La 10 ani, pe 26 octombrie 1719 a uimit un întreg cerc de intelectuali prin cuvîntarea ținută la Academia teologică din mănăstirea Zaiconospascaia. După moartea tatălui său, întâmplată în august 1723, situația fraților Cantemir devine foarte grea, atât din cauză că mama lor vitregă căuta să le răpească cea mai mare parte a mijloacelor de trai, dar și din cauza legilor rusești care lăsau toată averea doar unuia din fii.

 

Sora lui mai mare, Maria, va fi cea care avea să se ocupe în continuare de educația lui Antioh. Învățata fiică a lui Dimitrie Catemir își dădea seama că, dintre toți frații, Antioh moștenise de la tatăl său în cel mai înalt grad gustul pentru carte. În 1724, el i-a adresat împăratului o petiție în care îi cerea permisiunea să meargă la studii în străinătate, cerere care nu a fost încuviințată. Și-a continuat studiile în Rusia cu academicieni străini, fiind elevul lui Daniel Bernoulli la matematică, al lui Bolfinger la fizică, al lui Bayer la istorie și al lui Gross la filozofie.

 

Prin moartea lui Petru cel Mare, cu toată că în formația lui Antioh Rusia conta ca patrie sincer adoptată, singura rațiune a prezenței Cantemirilor acolo dispare.

 

La sfârșitul anului 1731, Cantemir a fost numit rezident pe lângă Curtea Angliei. În lipsa experienței diplomatice, tânărul rezident la curtea Londrei ducea o inteligență fină și cultivată, dar și distincție și tact, care vor asigura succesul delicatei sale misiuni.

 

Antioh a stat șase ani în Anglia, socotiți ca cei mai fericiți din viața sa. Ca răsplată a realizărilor sale, a fost ridicat pe 30 august 1733 la rangul de ministru plenipotențiar al Rusiei la Londra. La plecarea din Rusia luase cu el manuscrisul, redactat în latinește de tatăl său, „Istoria creșterii și descreșterii curții aliosmănești!, care era pe atunci singurul izvor de informare și documentare științifică asupra istoriei turcilor. Regina Carolina a Angliei, care purta mult interes trimisului țarinei, aflând de manuscris a îndemnat la o ediție în engleză, care a apărut în 1734, în traducerea lui Nicolae Tyndal.

 

Pe 29 iulie 1736 , Maria îi scria că se punea la cale un război care ar putea readuce familia lor pe tronul Moldovei:„Așa că Dumneavoastră veți fi sortit să deveniți prințul moștenitor al țării noastre, veți fi nevoit să vă luați rămas bun de la viața singuratică de filosof”.

 

Pe 11 februarie 1738, doctorul Gendron îi scria că la Paris s-a răspândit zvonul despre numirea lui ca ministru plenipotențiar al Rusiei în capitala Franței. După ce a fost primit de regele Anglei în audiență de plecare, Antioh a părăsit Londra și a ajuns la Paris pe 19 septembrie 1738.

 

Un început de tuberculoză, complicată de o afecțiune la ficat fac ca la începutul lui 1744 puterile să-i slăbească. A închis ochii pentru totdeauna pe 11 aprilie.

 

Rămăsițele pământești ale lui Antioh au ajuns la Moscova în septembrie 1745 și au fost depuse în biserica de jos din mănăstirea grecească Sf. Neculai, lângă mormântul lui Dimitire Cantemir.

 

Sursa: V. Mihordea, Note cu privire la Antioh Cantemir, 1945

Parteneri