Şi-a continuat studiile la Şcoala Superioară de Comerţ din Kaposvar, lucrând în acelaşi timp în biroul unui avocat.
Mobilizat în contextul izbucnirii Primului Război Mondial, Imre Nagy a luptat pe frontul din Italia, unde a fost rănit în 1915.
În 1916, a fost trimis pe frontul de est, unde a fost rănit din nou şi luat prizonier de ruşi.
Până în vara lui 1918, a stat în lagărul de prizonieri de la Berezovka, apoi în 1919 a fost trimis într-un lagăr de lângă Lacul Baikal, unde a muncit ca fierar şi cherestegiu.
După un an, s-a înrolat ca voluntar în Armata Roşie, potrivit site-ului dedicat memoriei liderului revoltei maghiare antisovietice din 1956, www.nagyimreemlekhaz.hu/en/imre-nagy.html, citat de Agerpres.
Întors în Ungaria, s-a angajat la o companie de asigurări agricole, ceea ce i-a oferit prilejul de a vorbi cu ţăranii şi de a le cunoaşte problemele.
S-a căsătorit cu Maria Egeto şi au avut un copil.
A activat în organizaţia locală a Partidului Social-Democrat Maghiar dar şi în sindicat.
A fost expulzat din partid din cauza diferenţelor de principii şi a devenit membru fondator al Partidului Muncitorilor Socialişti Maghiari.
A fost arestat de mai multe ori, pierzându-şi slujba.
În 1928 a emigrat la Viena. S-a stabilit cu familia sa la Moscova (1930-1944). A lucrat pentru Institutul Internaţional de Agricultură (1930-1936) şi la Biroul de Statistică (1937-1938), consemnează site-ul menţionat mai sus.
A scris numeroase articole, studii şi volume pe teme agricole în maghiară, rusă şi germană.
Câteva dintre acestea sunt publicate în periodice ungureşti.
A devenit unul dintre redactorii programului în limba maghiară la radioul moscovit şi redactor-şef al postului de radio Kossuth care emitea din Tbilisi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ministru
Reîntors în ţară, în decembrie 1944, a devenit membru al guvernului provizoriu, ca ministru al agriculturii, şi membru al Adunării Naţionale din Debrecen. El a anunţat hotărârea guvernului cu privire la împroprietărire, la 15 martie 1945.
În vara lui 1945, a devenit membru al Sfatului Popular, care exercita provizoriu prerogativele preşedinţiei, şi membru al conducerii executive a Partidului Comunist Ungar.
A fost ministru de interne în guvernul lui Zoltán Tildy, pentru câteva luni, şi ministru al alimentaţiei publice în guvernele lui Ferenc Nagy şi al lui István Dobi.
În august 1949 a fost exclus din rândul comuniştilor ungari şi a fost eliberat din toate funcţiile.
În decembrie 1950 a fost numit din nou ministru al agriculturii şi în noiembrie 1952 a devenit vice-prim-ministru, responsabil cu domeniul agricol.
A fost ales membru al Academiei Ştiinţifice Maghiare, în 1953, pentru studiile sale în domeniul agricol.
Premier
În acelaşi an, a devenit primul ministru al Ungariei comuniste, cu sprijinul unei grupări din cadrul Partidului Comunist, şi a demarat un amplu program de reforme liberale, menit să diminueze influenţa sovietică în afacerile interne ale Ungariei.
Acest grup încerca să profite de schimbările politice survenite în Uniunea Sovietică după decesul lui Stalin.
Programul său de reforme a fost oprit în 1955, gruparea conservatoare din partid forţându-l să demisioneze.
Revolta
În 1956, grupul Nagy a fost exclus din partid, o măsură care a provocat o violentă reacţie a populaţiei maghiare.
Studenţii şi muncitorii din Budapesta au ieşit la 23 octombrie 1956, pe străzile oraşului, într-o demonstraţie fără precedent.
În câteva zile, revolta anti-sovietică şi anti-comunistă s-a extins la nivelul întregii ţări, puterea comunistă fiind incapabilă să-şi impună autoritatea.
Nagy a fost reinstaurat premier al Ungariei.
La 4 noiembrie 1956, 200.000 de militari sovietici, sprijiniţi de peste 2.500 de tancuri, au invadat Ungaria.
Timp de mai multe zile, pe străzile din Budapesta s-au purtat lupte sângeroase între forţele sovietice şi populaţia revoltată.
În România
Imre Nagy s-a refugiat la ambasada iugoslavă, de unde a fost răpit de serviciile secrete sovietice.
După o detenţie de câteva luni în România, grupul Nagy a fost predat autorităţilor ungare, mai mulţi membri ai săi fiind condamnaţi la moarte pentru trădare.
În noaptea de 16 spre 17 iunie 1958 o parte din aceştia, inclusiv Imre Nagy au fost executaţi.
Noul regim comunist ungar instalat de sovietici, condus de János Kádár, a eliminat toate reformele introduse de Imre Nagy.
La 16 iunie 1989, în prezenţa a numeroase personalităţi internaţionale şi a numeroşi cetăţeni maghiari, Imre Nagy a fost reînhumat cu onoruri naţionale.
