Revoluția ungară a fost înăbușită după două intervenții sovietice și după lupte de stradă, care s-au încheiat abia în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 1956.
În ultimii ani s-au deschis o serie de arhive care oferă posibilitatea de a recrea o imagine mai clară asupra a ceea ce s-a întâmplat în Ungaria, scrie iiccr.ro.
Dintre aceste documente noi fac parte așa numitele Note Malin, Vladimir Malin fiind șeful Departamentului General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică și cel care a luat notițe în sesiunile secrete de urgență al prezidiului în punctul culminant al crizei maghiare, între 23 octombrie și 4 noiembrie.
Au devenit accesibile și telegrafierile de la ambasada sovietică din Budapesta scrise de Iuri Andropov, pe atunci ambasador al Ungariei, ulterior șef al KGB, precum și telegramele de la Ambasada Sovietică din Polonia, de la ambasadorul Ponomarenko. Au mai apărut, printre altele, documente din Arhiva Națională Maghiară, din arhiva polonă a Ministerului de Externe, precum și telegrafieri diplomatice scrise de ambasadorul maghiar în Polonia.
În anul 1956, întreaga Europă de Est părea să experimenteze un adevărat dezgheț politic după moartea lui Iosif Stalin, în 1953, scrie rfi.ro.
Luptele pentru putere dintre diferitele facțiuni din interiorul partidelor comuniste au produs fisuri, care au generat revolte precum cele ale muncitorilor polonezi din Poznan din vara lui 1956 sau reafirmarea opoziției față de comunism din partea unor culte religioase, precum Biserica Greco-Catolică din România.
În Ungaria, mișcările de protest au fost favorizate de înlăturarea de la putere a stalinistului Matyas Rakosi, care nu se mai afla în grațiile noii conduceri sovietice.
În octombrie 1956, văduva comunistului Laszlo Rajk, unul dintre rivalii lui Matyas Rakosi, executat în 1949, a obținut reabilitarea soțului ei, care a fost reînhumat în 6 octombrie.
Spiritele au început să fiarbă în Budapesta. Ceremonia s-a transformat într-o adunare de protest.
În 23 octombrie 1956, studenții Universității Tehnice au dat jos drapelele maghiare cu stema comunistă, apoi au început să mărșăluiască pe bulevardul Jozsef Bem. Unii dintre militarii maghiari s-au alăturat studenților și și-au scos stelele comuniste de pe chipiuri.
Mulțimea a crescut la 100.000 de oameni. Au traversat Dunărea și s-au îndreptat spre Parlamentul maghiar.
Poliția secretă AVH a deschis focul împotriva manifestanților, iar sute de oameni au fost uciși.
Sovieticii, cantonați în baze stabilite în România, au invadat Ungaria după câteva ore, sub pretextul că apără țara de o agresiune a NATO.
În postul de prim-ministru a fost instalat un vechi comunist, colaborator al lui Lenin, care participase inclusiv la lichidarea țarului Nicolae al II-lea. Este vorba de Imre Nagy. După aducerea sa la putere, sovieticii s-au retras.
Însă Imre Nagy, trecut prin conflicte îndelungate cu alți comuniști maghiari, se schimbase.
El s-a declarat de partea revoluționarilor și a dispus eliberarea deținuților politici. Apoi a permis reactivarea partidelor politice interzise în 1949.
Următoarea măsură a fost retragerea Ungariei din Pactul de la Varșovia și declararea neutralității ei.
Sovieticii au invadat din nou Ungaria, în 4 noiembrie. Revoluționarii au ieșit să lupte pe străzi.
Imre Nagy a cerut azil politic la ambasada Iugoslaviei.
Revoluția ungară s-a încheiat în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, după moartea a 2.500 de maghiari și a 700 de soldați sovietici.
200.000 de maghiari s-au refugiat în Occident.
Imre Nagy a fost răpit, adus în România la Snagov, anchetat de KGB și apoi trimis înapoi în Ungaria.
A fost acuzat de trădare, judecat și executat în 16 iunie 1958. El a fost reabilitat în 1989 și reînhumat în 16 iunie 1989, în prezența a sute de mii de oameni, notează rfi.ro.
Aceste evenimente au avut un impact și asupra României la nivel social și politic, scrie iiccr.ro.
Studenții din București, Cluj, Iași sau Timișoara au încercat să se organizeze în mișcări de protest, cerând reforme guvernamentale, încercări care au eșuat.
Muncitorii, pe de altă parte, au intrat într-o febră a cumpărăturilor, făcându-și stocuri de mâncare sau s-au lansat în acțiuni de răspândire a zvonurilor, incendieri, vandalisme sau acțiuni brutale.
Cetățenii de aici se temeau de un al treilea război mondial sau un război pentru Transilvania, ori de o revoltă a maghiarilor din România.
Revenind la studenți, în Cluj au reușit să se adune trei sute, de la Universitatea de Arte Plastice Ion Andreescu, precum și de la Universitățile Babeș și Balyai, în 24 octombrie, dar mișcările de aici au fost împiedicate prin arestări și propagandă naționalistă, pentru a împiedica crearea solidarității între studenții români și maghiari.
În Timișoara, studenții au fost aproape de a reuși să organizeze o demonstrație, dar au fost închiși în căminele lor, nefiind lăsați să se solidarizeze cu muncitorii sau să își publice solicitările.
În ambele orașe Securitatea a recurs la arestări.
Lumea intelectuală, cu puţine excepții (Geo Dumitrescu şi A. E. Baconsky), s-a abținut să ia poziție.
Vocile care au ales să se facă auzite au condamnat mișcările din Ungaria sesizând dimensiunea reală a evenimentelor de acolo.
