Posibilitatea unirii celor trei provincii dacice în timpul împăratului-filosof și după el
Conform unei inscripții din Mauretania, împăratul a trimis, cu un mandat special pro legato et praefectus Daciae Inferioris, pe Turbo pentru a restabili ordinea la granița de sud-est a Daciei, amenințată probabil de sarmații roxolani. Trebuie spus că autoritatea legatului nu se extinde și asupra provinciilor Dacia Superior și Inferior. Unii arheologi cred că în această perioadă ar fi fost reanexat vestul Munteniei și inclus în Dacia Inferior, dar descoperirile numismatice indică producerea evenimentului sub Commodus sau undeva la sfârșitul secolului III. La granița răsăriteană s-a ridicat limesul transalutanus, așa cum e cunoscut în literatura de specialitate, un mare val de pământ întărit cu turnuri și castre. Conform istoricilor Eutropius și Festus, Dacia măsura acum 1.000.000 de pași, adică 1478 km.
Conflictul împăratului Marcus Aurelius cu sarmații și semințiile germanice de la Dunărea mijlocie și de sus din 168-169 a revelat ineficiența organizării lui Hadrian. Prin urmare, împăratul decide să unească cele trei provincii sub conducerea unui singur guvernator, purtător al titlului legatus Augusti pro praetore trium Daciarum. Rangul din care era ales devenea din nou cel consular, legiunile V Macedonica şi XIII Gemina staționând în provincie. În vreme ce Dacia Porolissensis nu-și schimbă denumirea, Dacia Inferioară devine Dacia Malvensis, iar Dacia Superioară, Dacia Apulensis, primul guvernator al celor trei Dacii unite fiind Marcus Claudius Fronto. Prin această reformă, atribuțiile legatului din fosta Dacia Superioară se extind și asupra celorlalte provincii.
Reforma împăratului-filosof are în spate o rațiune militară, dorind unirea celor trei armate ale fostelor provincii, chiar dacă, conform diplomei din 179, ar fi rămas în continuarea trupe separate. În ceea ce privește probleme financiare, de ele se ocupau, pentru fiecare provincie, un procurator Augusti. Unirea celor trei Dacii sub Marcus Aurelius a rămas intactă până la părăsirea provinciei sub Gallienus, deși se cunoaște că ultimul legat consular al celor trei provincii datează din vremea lui Gordian III.
Se mai știe că sub Septimius Sever și Caracalla, interimatul guvernării Daciei era asigurat de un procurator al Daciei Apulensis, sub titlul agens vice praesidis, dar probabil acest procurator își exercita puterea exclusiv asupra teritoriului Daciei Apulensis. Teama împăraților de potențialii uzurpatori care dispuneau de mari armate a condus la permanentizarea către mijlocul secolului III a interimatului guvernării. De aceea, e posibil să se fi renunțat la unirea celor trei Dacii în această perioadă, fostul procurator al Daciei Malvensis purtând chiar titlul de praeses.
