Seceta de oameni și valoarea unui cetățean în timpul ei

 

Problema depopulării ţărilor europene nu este nouă sub soare. Dovada este articolul apărut într-un număr din 1921 al revistei Lamura, una dintre publicaţiile Fundaţiei Culturale Principele Carol:

Pretutindeni acum, la toate popoarele, numărul, mulţimea a început a fi socotită ca adevărata temelie a statului atât în vreme de război cât şi în pace.

De aci o luminată politică a populaţiei, nu demagogică ca până acum, ci o politică întemeiată pe ştiinţa etnografică, social şi medical, cu un şir întreg de măsuri şi îndreptări.

Folosul nu-l vor trage numai statele, ci întreaga omenire îndeobşte, căci această ocrotire revărsată asupra celor mulţi, această grijă veghetoare asupra maselor va aduce îmbunătăţirea rasei însăşi.

Dintre toate statele, Franţa este ce mai lovită de această secetă de oameni şi cea mai primejduită. De multă vreme populaţia ei, ca număr, nu numai că nu stă pe loc, ci chiar dă înapoi.

Iată o socoteală cu copiii născuţi morţi în Franţa pe anul 1920.

La 834.411 născuţi vii au fost 38.641 născuţi morţi (în care nu intră avorturile până la 6 luni), deci 46 născuţi morţi la 1000 de naşteri.

Iar în Paris la 55.813 născuţi vii, 4024 născuţi morţi, deci 72 pentru 1000.

10.000 de franci, valoarea unui om

Pricina trebue căutată în sifilisul părinţilor, în alcoolism şi tot atât de mult în oboseala mamei care în timpul cât e însărcinată nu îngrijeşte de copilul ce poartă în pântece.

Statul francez, ajutat de oamenii de ştiinţă sociologi şi medici, a luat măsuri închegate sub formă de legi de ocrotire socială, mai ales a femeii însărcinate şi apoi a pruncului născut.

S-au creiat dispensarii pentru îngrijirea sifilisului şi spitale pentru îngrijirea însărcinatelor la facere şi în lăhuzie.

Cu ochii aţintiţi asupra noilor născuţi, statul francez nu se dă înapoi de la nici un sacrificiu bănesc, ca aceşti viitori cetăţeni să treacă şi să ajungă cu bine la termen, începând îngrijirea lor încă de pe când abia se plăsmuesc în pântecele mamelor.

Cum un om este socotit ca valoare la 10.000 de franci, statul îşi face socoteala că ajutând procrearea, la creşterea şi la ridicarea unui francez măreşte capitalul naţional cu 10.000 de franci la fiecare copil care trăeşte şi ajunge om şi pentru a realiza acest câştig este nevoe să cheltuiască.

Şi de aici atât femeia însărcinată cât şi copilul sunt plătiţi multă vreme din visteria statului.