Planul lui Henri Berthelot pentru reintrarea în luptă a Armatei Române
La 15 septembrie 1918, trupele conduse de generalul Louis Franchet d’Esperey au lansat mult așteptata ofensivă a armatei aliate pe frontul macedonean. Pe frontul de la Salonic, două divizii franceze și o divizie sârbă au atacat frontul Armatei a 11-a germane, alcătuit în mare parte din forțe bulgare. În doar două zile, liniile defensive bulgare au fost străpunse, iar armata bulgară s-a retras rapid. La 28 septembrie, Înaltul Comandament Bulgar a solicitat un armistițiu. După o zi, armistițiul a fost semnat, iar trupelor aliate li s-a permis trecerea liberă pe teritoriul Bulgariei. Trupele aliate și-au continuat înaintarea mai departe spre nord, fiind încetinite doar de drumurile și căile ferate deficitare. La scurt timp, Frontul românesc a fost stabilit pe Dunăre.
Planul lui Henri Berthelot
La 30 septembrie, Clemenceau l-a rechemat pe generalul Henri Berthelot de la comanda Armatei a V-a de pe Frontul de Vest și l-a pus la conducerea noii Armate de la Dunăre, cu misiunea de a ocupa Bulgaria și, în același timp, de a încuraja România să reintre în luptă. Armata Română urma să joace un rol central în înfrângerea forțelor lui Mackensen, urmând apoi să ocupe Transilvania și să coopereze cu contingentele aliate care urmau să intervină în sudul Rusiei împotriva bolșevicilor.
Ajuns la Salonic, Berthelot a trimis o scrisoare ambasadorului francez în România, contele de Saint-Aulaire, în care își prezenta planurile.
Generalul francez, împreună cu armata pe care o conducea, urma să traverseze Dunărea la mijlocul lunii noiembrie:
„Este imperativ ca România să ia armele pentru a-și dovedi loialitatea față de Antantă, pentru a-și elibera teritoriul național și pentru a câștiga încă o dată dreptul de a-și realiza revendicările naționale”.
Saint-Aulaire a prezentat scrisoarea regelui Ferdinand, lui Ionel Brătianu și comandanților armatei române. Unii dintre generalii români au fost destul de sceptici în ceea ce privește posibilitatea unei mobilizări rapide a armatei. Generalul Alexandru Averescu l-a sfătuit pe Regele Ferdinand să schimbe guvernul Marghiloman și să înceapă imediat mobilizarea, „pentru ca pacea generală să ne găsească cu arma în mână și, dacă se poate, cu un picior pe teritoriile pe care le revendicăm”.
În timp ce comandanții armatei române încă discutau despre cum să se mobilizeze, pe Frontul de Vest lucrurile se schimbau cu o rapiditate uluitoare. Armata germană avea probleme majore pe frontul de vest, Ludendorff fusese demis, marina germană se revoltase, în Austro-Ungaria izbucniseră revolte și răscoale naționaliste, frontul italian se prăbușise, iar Înaltul Comandament Austriac semnase Armistițiul la Villa Giusti din Padova (4 noiembrie). Armistițiul a obligat trupele germane să evacueze Italia, Balcanii și Austro-Ungaria în termen de 15 zile.
În aceste condiții, ministrul român de externe, Arion, i-a telegrafiat regelui Ferdinand la Iași, anunțând că trupele germane se pregătesc să părăsească zonele pe care le ocupau în România și că ar putea să urmeze o situație de anarhie. „Este necesar ca jandarmii să fie disponibili imediat, iar în scurt timp și trupele române”. Nu mai era timp de ezitare, iar Regele Ferdinand a acționat în consecință.
