Cum a încercat STAVKA să asimileze Armata Română în timpul Primului Război Mondial
Chiar dacă a ezitat să intervină cu fermitate atunci când România a intrat în război, Rusia s-a văzut constrânsă la sfârșitul anului 1916 să facă acest lucru din cauza situației delicate de pe frontul românesc. Peste 36 de divizii de infanterie și 11 divizii de cavalerie, reprezentând 23%, respectiv 37% din forțele rusești de pe întregul Front de Est, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, au ajuns la granița românească. În consecință, armata rusă a fost subțiată și nu a fost capabilă să ducă acțiuni ofensive în altă parte.
Ca urmare a concentrării unui număr tot mai mare de trupe rusești pe frontul românesc, aceștia au insistat să joace un rol central în planificarea operațiunilor militare. Înaltul comandament rus, STAVKA, dorea ca Armata Română să fie încorporată în comandamentul armatei rusești. Factorii de decizie politică și militară din România nici măcar nu au vrut să discute această opțiune și au insistat ca armata română și Înaltul său Comandament să fie complet independente. Împăratul Nicolae, vărul reginei Maria a României, a acceptat cererea românilor.
Astfel, Regele Ferdinand a fost conducătorul frontului românesc al armatelor aliate, care cuprindea totalitatea forțelor românești și rusești din Bucovina până la Marea Neagră. În luna aprilie, trupele rusești de pe frontul românesc aveau un nou comandant, generalul Ștcherbaciov, care a lucrat îndeaproape cu autoritățile române.
Constantin Prezan, noul șef al Marelui Cartier General al României
Comandamentul românesc a fost reorganizat. Generalul Iliescu, șeful Marelui Cartier General, a fost înlocuit cu generalul Constantin Prezan. Cererea lui Iliescu de a rămâne adjunct sau de a-i da comanda unei unități de pe front a fost respinsă de regele Ferdinand. În schimb, a fost trimis la Paris ca agent de legătură. Alegerea lui Prezan a fost surprinzătoare la prima vedere, după eșecul său în Bătălia de la București. Opțiunea cea mai plauzibilă, generalul român Alexandru Averescu, a fost totuși inacceptabilă pentru cei care au luat decizia: Regele Ferdinand, primul ministru Ionel Brătianu și generalul francez Henri Berthelot. Aceștia aveau o relație dificilă cu Averescu. În schimb, Prezan avea un trecut comun cu Brătianu și era lăudat de Berthelot ca fiind „singurul soldat de aici care este cu adevărat capabil”. Pe de altă parte, în ciuda înfrângerii din Bătălia de la București, Constantin Prezan, și-a demonstrat calitățile în timpul conducerii Armatei de Nord și apoi a Grupului de Armate de Sud.
Alegerea lui Prezan avea să se dovedească benefică în timp
El avea caracterul și personalitatea de care era nevoie în acele momente, mai mult decât „arogantul” Averescu.
A avut loc și o remaniere a comandanților de unități. Aproape toți comandanții de divizie au fost schimbați, fiind înlocuiți cu ofițeri care se remarcaseră în campania din 1916. După reorganizarea armatei române, forțele de luptă au ajuns la aproape 400.000 de oameni.
