Mohammed Mossadegh (foto) a fost premierul din Iran, care, în 1953, a decretat naționalizarea Companiei Petroliere Anglo-Iraniene.
Evenimentele aveau loc în timpul războiului din Coreea, așa că, în fața pericolului ca petrolul iranian să ajungă la sovietici, SUA au jucat rolul de mediator între Teheran și Londra.
Trimisul extraordinar al președintelui Truman, Averell Harriman, a ajuns în Iran, dar Mossadegh i-a transmis că nu-l poate primi deoarece era bolnav, ceea ce era un pretext pentru a trage de timp.
Pijamaua lui Mossadegh
La insistențele americanului, Mossadegh l-a primit în camera sa, întins pe pat și în pijama, dându-i de înțeles trimisului extraordinar că nu se lăsa păcălit, că întârzierea în a-l primi era doar o capcană. El a refuzat propunerea SUA.
„Este un măscărici și un om viclean, dar orice reglementare ar putea pune capăt puterii sale politice”, a considerat Harriman.
Deși îndepărtat de la putere cu sprijinul CIA, Mossadegh apăruse ca un erou care a știut să spună „nu”, un „părinte al victoriei”, un exemplu pe care îl vor urma și alții, în special Nasser, cu naționalizarea Suezului.
Mossadegh reușise să-l umilească pe reprezentantul celei mai mari puteri mondiale, primindu-l în pijama! Ecoul acestei isprăvi s-a făcut auzit de la un capăt la altul al lumii islamice.
Epigonul lui Mossadegh
Nasser a luat decizia de a naționaliza Canalul Suez, decizie făcută publică doar după operațiunile de ocupare a acestuia, care au fost declanșate de un discurs pe care l-a ținut la radio Vocea Arabilor.
În fața bucuriei pe care vestea naționalizării a produs-o egiptenilor, Nasser a izbucnit în râs, un râs nebun pe care Vocea Arabilor l-a retransmis întregii lumi.
Acel râs batjocoritor, acea explozie de bucurie din lumea a treia a fost auzită, grație tranzistorului, de la Karachi până la Casablanca și Nairobi.
Acea palmă dată Occidentului era a doua umilință pe care Islamul o provoca marilor puteri după cea a lui Mossadegh.
Lipsa de maniere
Într-o țară islamică, lipsa de maniere a lui Mossadegh și Nasser a fost resimțită ca o mare insultă la adresa puterilor coloniale și SUA.
Culmea ironiei este că radio Vocea Arabilor funcționa cu un echipament radio foarte puternic cu care CIA îi dotase pe egipteni, dar pentru scopuri clare contrare decât celor ale lui Nasser de a se lăuda cu naționalizarea canalului Suez.
