Îngrijorarea se manifesta față de riscul eliminării sau modificării unor paragrafe din actele juridice, notariale (testamente, acte de proprietate etc.).
Însă funcționarii însărcinați cu redactarea documentelor au descoperit metoda de a împiedica falsurile, utilizând cu prioritate pergamentele din piele de oaie, mai degrabă decât pe cele ale altor animale, cum ar fi capra sau vițelul (velin).
Această dezvăluire este făcută de un studiu realizat în arhivele juridice engleze, scoțiene, galeze și irlandeze, publicat în revista Heritage Science.
„Structura însăși a pielii de oaie ar fi făcut evidente tentativele de eliminare sau modificare frauduloasă a textelor”, conchide studiul efectuat pe pergamente din secolele XVI-XIX, de către cercetători de la universitățile britanice Exeter, York și Cambridge pe 645 de eșantioane analizate (prin identificarea proteinelor prin spectrometru de masă), din care 622 provenind de la ovine.
Într-adevăr, oile conservă grăsime între straturile superioare ale dermei. Pieile de oaie posedă astfel o proporție ridicată de materie grasă (30-50%, față de 10% la pieile de capră sau 3% la bovine).
Pregătirea pergamentelor dura câteva săptămâni și consta în înlăturarea perilor și bucăților de carne de pe piei, înainte de scufundarea lor într-o baie de apă și var nestins, pentru a îndepărta ultimele impurități și a degrada grăsimile.
Această baie ataca lipidele cutanate.
Pieile erau apoi întinse pe șevalete, fibrele de colagen urmând o direcție în funție de tensiunile exercitate.
Or, pieile de oaie, în stadiul finit, au o particularitate atunci când se degradează: se pot delamina, ca și cum s-ar decoji.
Rezultatul: „Orice ștergere a cernelii ducea la detașarea acestor pelicule, lăsând o urmă vizibilă, mărturie a celei mai mici tentative de modificare”, arată autorii studiului.
Aceasta însemna că orice falsificare devenea vizibilă pe o piele de oaie.
„Dacă funcționarii epocii erau preocupați de autenticitatea și siguranța documentelor, studiul nostru demonstrează că aceasta începea încă de la alegerea pieilor de animale”, adaugă autorii.
Un text din secolul XIII confirmă această teorie: Dialogus de Scaccario, un document atribuit englezului Richard FitzNeal (1130-1189).
Lord Trezorier în timpul domniilor lui Henric II și Richard III, FitzNeal recomandă utilizarea pergamentelor din piele de oaie pentru păstrarea contabilității regale, „deoarece nu cedează ușor la ștergere, fără ca defecțiunea să nu fie vizibilă”.
Pentru a rectifica o eroare într-o arhivă oficială, un funcționar nu răzuia textul, ci îl tăia și scria corect pe rândul de deasupra.
Abundența pieilor de oaie – mai ales în nordul Europei – și costul lor redus au contribuit și ele la alegerea acestui tip de pergament până în secolul XIX.
De asemenea, studiul confirmă eficiența biocodicologiei – studiul molecular al pergamentelor – care aduce informații necunoscute despre aceste documente, adesea neglijate, care sunt actele juridice comune, produse cu sutele de mii de-a lungul secolelor.
