Pictorul războiului de întregire a neamului românesc se trăgea dintr-o familie de aromâni

 

La intrarea României în războiul mondial care avea să ducă la marea unire, a fost mobilizat pe lângă Cartierul General al armatei, pictând scene de luptă.

În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Iosif Iser şi cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea, a fondat la Iaşi gruparea „Arta română”.

Camil Ressu, care se trăgea dintr-o familie de aromâni din regiunea Epirului, stabilită în țară pe la începutul secolului al XIX-lea, s-a născut la 28 ianuarie 1880, la Galaţi.

A absolvit cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti (1899) şi din Iaşi (1902). Şi-a continuat studiile la München şi Paris, unde a frecventat Academia „Julian” (1902-1908).

Rectorul

A luat parte la înfiinţarea Sindicatului artiştilor plastici, al cărui preşedinte a fost timp de doi ani (1921-1922).

A fost profesor (1925-1930) şi rector al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1930-1941) şi preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici (1950-1962).

A colaborat cu desene satirice în publicaţii ca „Adevărul”, „Furnica”, „Facla” şi „Cronica”. A participat la manifestările „Tinerimii artistice”, la saloane oficiale şi la multe alte expoziţii colective din ţară şi străinătate.

Printre lucrările sale se numără autoportrete şi portretele unor oameni de cultură români precum Brâncuşi, Luchian, Arghezi, Goga.

Printre cele mai cunoscute peisaje pictate de Camil Ressu sunt „Drum spre Dârste” şi „Peisaj cu biserică”, iar printre compoziţiile sale reprezentative pot fi enumerate „Ţăran cu coasa, la arat”, „Ţărani la prânz”, „Cosaşi odihnindu-se”.

În anul 1914 şi-a deschis, la Bucureşti, prima expoziţie personală. În străinătate a expus la Ankara, Belgrad, Berlin, Helsinki, Moscova, Sofia etc.

În 1955 a devenit membru titular al Academiei Române.

Camil Ressu a murit la 1 aprilie 1962.