Începem, în acest număr, un serial dedicat celui care a fost „înfumuratul dandy din Bucureștiul proletar al anilor ’50”, tânărul care a studiat filosofia la București cu Nae Ionescu și care și-a continuat cercetările la München (1941-1944, întrerupte din cauza războiului), pentru a deveni, în ciuda arestării tatălui său, fost colonel înainte de instalarea comuniștilor la putere, răsfățatul „dracului roșu”, sub mâna căruia a îngenuncheat romane precum „Drum fără pulbere” sau „Vânătoare de lupi”. Un serial dedicat, spuneam, celui care, la doar 21 de ani, câștiga Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă a anului, dar și inima sofisticatei Henriette Yvonne Stahl, membră a juriului și femeie cu un sfert de veac mai în vârstă. Orgoliosul Petru Dumitriu (1924-2002), căci despre el este vorba, a fugit din România în 1960, și-a abandonat în țară copila de doar câteva luni, totul pentru a reuși în Vest, într-un Occident care l-a adus (de două ori), ulterior, în pragul sinuciderii. Așadar, mai jos, primul episod din viața celui care a compus, magistral, o sută de ani de viață românească în volumul „Cronică de familie”.
Acces restricționat. Dacă doriți să citiți acest articol, mergeți pe edituradecarte.ro și achiziționați ediția Ianuarie 2019 
Recomandari pentru tine
