Prima pedeapsă pentru „hiclenie” aplicată în Țara Românească

 

Domnitorii Țării Românești, între alte puteri pe care le aveau, puteau să-și pedepsească aspru supușii și pentru vina numită „hiclenie”.

De exemplu, boierul care avea pământ, fie moștenit, fie cumpărat, fie dăruit de Domn, dacă nu mergea la oaste, când îl chema Domnul, săvârșea o trădare, sau, cum se zicea atunci, o hiclenie, adică o lipsă de credință față de Domn și țară.

 

Cuvântul hiclean, viclean mai târziu, este de origine maghiară: hitlen, „necredincios”, sens generalizat din mai vechiul necredincios, adică păgân. La noi cel mai probabil a ajuns prin slavonă. În secolul al XIV-lea cuvântul exista deja la noi. Izvoarele ungurești se referă la o diplomă a regelui Ludovic de Anjou, de la 20 august 1359, din care reiese că înainte de acea dată, Domnul Țării Românești, Alexandru Basarab (foto), putuse aplica pedeapsa pentru hiclenie cu toată strășnicia. În diplomă se vede că regele se adresează mai multor boieri români, Corpaci, Stanislau, Neagul, Vlanic, Nicolae și Vladislav, fiii lui Vladislav, fiul lui Zîrnea, și le acorda moșia Răcaș din Banat pentru serviciile aduse în Dalmația.

 

Acei boieri se opuseseră voinței Domnului lor și au jurat credință regelui ungar pe care Alexandru Basarab nu voise să-l recunoască de „Domn natural”. Drept urmare Alexandru le confiscase toate bunurile pe care putuse pune mâna. De asemenea moșia pe care o primiseră de la Carol Robert fusese, la rându-i confiscată de acesta tot pentru hiclenie.

 

Din aceste mărturii rezultă că Domnul Țării Românești putea să-și pedepsească supușii în mai multe feluri, fie ei chiar boieri de prim plan, care erau în legătură cu Ungaria și împotriva Domnului, față de care săvârșiseră hiclenia.

 

Față de acest delict, din diplomă reiese că se dădeau mai multe feluri de pedepse: aplicarea de amenzi, răpirea moșiilor, condamnarea la moarte și terorizarea.

 

Referitor la subiect, Radu Rosetti, în „Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova”, scria: „Numai prin excepție vedem pe Domni hărăzind câteodată sate confiscate de la un al treilea pentru vreo pricină bine determinată, totdeauna specificată în actul de danie și care aproape exclusiv de orice alta este înalta trădare”.

 

Nicolae Alexandru Basarab, fiul voievodului Basarab I și al doamnei Margareta, a domnit între 1352 și 16 noiembrie 1363, fiind asociat la domnie cu tatăl său dinainte de 1343.

 

Sursa: Aurelian Sacerdoțeanu, Cea dintâi pedeapsă de „hiclenie” în Țara Românească, 1936