Însă, Mane Garrincha a fost unul magicienii brazilieni ai fotbalului, iubit pe întreg mapamondul pentru modul în care dribla adversarii.
Pe numele său complet Manuel Francisco Dos Santos, cunoscut însă tuturor drept Mane Garrincha, s-a născut la 28 octombrie 1933, în Pau Grande, un district al Mage, în statul Rio de Janeiro.
Mane reprezintă prescurtarea de la Manuel, iar pentru faptul că era firav, sora sa i-a spus Garrincha făcând trimitere la o specie de pasăre mică specifică zonei în care locuiau. Iubitorii fotbalului aveau să-l strige şi să rămână în amintirea lor drept Mane Garrincha.
Abnegaţia şi dăruirea pentru fotbal au fost atuurile prin care Garrincha le-a dovedit medicilor că se înşală.
Binefăcătorul Nilton Santos
La 19 ani a impresionat în timpul unei sesiuni de antrenament a echipei Botafogo, reuşind să-l dribleze, pe tot terenul, pe Nilton Santos, unul dintre cei mari respectaţi jucători ai echipei naţionale a Braziliei.
Santos a fost cel care le-a cerut oficialilor clubului Botafogo să-i propună un contract profesionist lui Garrincha.
Cariera sa, lansată în urma unui antrenament cu Botafogo, a debutat oficial, la 19 iulie 1953, cu un hat-trick împotriva echipei Bonsucesso.
În următorii cinci ani avea să fie unul dintre cele mai bune aripi drepte ale unei echipe de fotbal pe plan internaţional şi un lider de echipă hotărâtor în teren prin prestaţiile sale.
Apărările adverse au avut momente foarte dificile, fiind unul dintre cei mai buni jucători cu un dribling nativ şi cu o explozie care deruta complet adversarul.
Explozia sa extraordinară cu balonul la picior scotea din joc jucătorii adverşi.
Talentul său nativ şi stilul uşor ambalat într-o aroganţă fină, dublate de angajament şi bucuria pentru fotbal, l-au impus drept unul dintre cei mai iubiţi jucători de fotbal de pe planetă.
În 1957, şi-a condus echipa Botafogo spre primul titlu în nouă ani.
Campion mondial
Jocul său la echipa de club l-a impus drept un jucător de bază pentru echipa naţională la Cupa Mondială din 1958.
O echipă naţională cariocas care avea să se impună printr-o formidabilă forţă de atac formată din jucători precum Didi, Vava, Mario Zagallo, Pele, care avea doar 17 ani, şi Mane Garrincha.
Acesta avea să lipsească din primul unsprezece în primele două meciuri ale turneului ca urmare a deciziei selecţionerului după meciul de verificare, dinaintea Cupei Mondiale, disputat împotriva Fiorentinei.
În partida contra italienilor, a driblat patru jucători şi portarul şi a aşteptat să mai fie atacat de un jucător advers ca să îl dribleze şi pe acesta înainte de a înscrie.
Acest lucru avea să-l înfurie pe selecţionerul „Selecao” Vicente Feola, drept pentru care nu a făcut parte din echipa Braziliei în primele două meciuri din grupă. În meciul împotriva Uniunii Sovietice, Mane Garrincha a scos din joc apărătorii şi a contribuit la victoria Braziliei cu 2-0. Şi-a adus aportul la finala împotriva Suediei, câştigată de Brazilia cu 5-2, iar Mane Garrincha avea să fie votat echipa turneului mondial.
A adus încă două trofee în vitrina clubului Botafogo, în 1961 şi 1962.
A fost selectat pentru ediţia Cupei Mondiale din 1962, în Chile.
Brazilia era favorită şi deţinătoarea trofeului. Şansele aveau să scadă după accidentarea lui Pele în al doilea meci din grupă, iar presiunea forţei grupului se muta pe implicarea lui Garrincha care avea să ia asupra lui efortul colectiv pentru marea performanţă.
Cu două goluri înscrise în sfertul de finală cu Anglia şi încă două în semifinala cu Chile, Garrincha a creat fotbalul carierei sale, impresionând publicul şi telespectatorii, conducându-şi echipa spre finală.
Cotidianul El Mercurio titra „De pe ce planetă este Garrincha?”, invocând forţa sa extraordinară pentru jocul de fotbal şi talentul sădit în el de Dumnezeu, aruncând în plase verdictul medicilor.
A învins Cehoslovacia cu 3-1, Brazilia câştiga încă o ediţie a Cupei Mondiale, iar Mane Garrincha a fost votat jucătorul turneului câştigând balonul de aur şi cel mai bun marcator fiind recompensat cu gheata de aur.
Eșecul din 1966
În schimb, la ediţia din 1966 a Cupei Mondiale, Brazilia nu a mai reuşit să se impună, fiind o umbră a echipei de la ediţiile precedente, ca urmare a eliminării încă din faza grupelor.
Garrincha a jucat în primele două meciuri şi a înscris împotriva Bulgariei, scor final 2-0.
Învinsă de Ungaria şi Portugalia, naţionala cariocas părăsea turneul. Cât timp au fost împreună în teren Pele şi Garrincha, naţionala Braziliei nu pierduse vreun meci.
Alcoolul și femeile
Aventura din 1965, cu interpreta braziliană Elsa Soares avea să arunce un con de umbră asupra carierei sale, lupta sa permanentă cu alcoolul i-a cauzat numeroase probleme de sănătate şi în viaţa personală.
Când problemele de sănătate au început să-şi spună cuvântul asupra carierei sale, a refuzat ajutorul medicilor, mizând pe încrederea şi sfaturile unor vindecători locali din localitatea natală Pau Grande.
Cu 688 de meciuri şi 276 de goluri marcate, Garrincha a părăsit Botafogo în 1966.
A continuat să joace la mai multe cluburi (Corinthians, Atletico Junior, Flamengo şi Olaria) până în 1972, când a agăţat ghetele în cui. Ulterior, până în 1982, a mai participat la meciuri demonstrative.
Marile cluburi ale Europei, Juventus Torino, Real Madrid, AC Milan şi Internazionale Milano şi-l disputaseră pentru a obţine semnătura celui mai râvnit brazilian al anilor ’50 şi ’60.
Pe fondul consumului excesiv de alcool, s-a stins la 20 ianuarie 1983, la doar 49 de ani.
Milioane de oameni aveau să inunde străzile de la stadionul Maracana până în Pau Grande, la procesiunea funerară a înmormântării celui care a fost numit, deopotrivă, Alegria do Povo (Bucuria oamenilor).
Epitaful înscris la mormântul său cuprinde mesajul: „Aici se odihneşte cel care a fost bucuria oamenilor – Mane Garrincha”.
În 1994, a fost inclus în echipa Cupei Mondiale FIFA a tuturor timpurilor.
Pe stadionul Maracana, vestiarul echipei gazdă poartă numele lui Garrincha. În capitala Brasilia, arena naţională este denumită Estadio Nacional Mane Garrincha.
Viaţa sa tumultuoasă, zugrăvită între spectacolul cu balonul rotund în deliciul tribunelor şi luptele sale interne cu alcoolul precum şi aventurile extraconjugale, a fost transpusă, în 1962, în pelicula „Garrincha, Alegria do Povo” şi ulterior, în 2003, într-o adaptare a cărţii jurnalistului Ruy Castro „Garrincha – Estrella Solitaria”, scrie Agerpres.
