Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Ziua în care s-a născut Perla Neagră
Articole online

Ziua în care s-a născut Perla Neagră

La 9 ani, s-a legitimat la echipa 7 August Bauru. Este remarcat de internaţionalul brazilian Waldemar de Brito, care-l recomandă clubului FC Santos, unde se transferă în 1955.

Un an mai târziu, în septembrie, la nici 16 ani debutează cu gol în prima divizie braziliană, într-un meci cu Corinthians.

Dribleur şi golgheter înnăscut, pasator de geniu, unul dintre cei mai buni mijlocaşi ofensivi din istorie, Pele a entuziasmat generaţii întregi de iubitori ai fotbalului.

Primul său succes major a fost consemnat în 1958, la Campionatul Mondial găzduit de Suedia, când adolescentul de 17 ani a contribuit decisiv la triumful naţionalei braziliene la acel turneu final.

Cele două goluri de excepţie din finala cu echipa ţării gazdă, dar şi evoluţia sa încântătoare pe întreaga durată a campionatului au făcut ca specialiştii să întrevadă în tânărul jucător de culoare viitoarea stea a fotbalului mondial.

În 1962, la Campionatul Mondial din Chile, Pele are o evoluţie scurtă, fiind accidentat încă din primul meci, lăsându-şi astfel coechipierii să câştige fără el al doilea titlu mondial.

Patru ani mai târziu, în 1966, ghinionul îl urmăreşte din nou. În al treilea meci din grupă, contra Portugaliei, este accidentat grav, fiind nevoit să urmărească din afara terenului de joc cum naţionala ţării sale este eliminată din competiţie.

La ediţia următoare a Cupei Mondiale (Mexic 1970), Pele îşi demonstrează din nou talentul uriaş, reuşind alături de coechipierii săi Jairzinho, Tostao, Rivelino, Carlos Alberto să câştige pentru a treia oară titlul mondial, o performanţă care nu a mai fost egalată.

Pele a fost declarat cel mai bun jucător al competiţiei.

Şi la nivel de club, performanţele Regelui sunt remarcabile. Cu FC Santos, a câştigat de şase ori campionatul Braziliei (1961, 1962, 1963, 1964, 1965, 1968), două Cupe Libertadores (în sezoanele 1961/1962 şi 1962/1963) şi două Cupe Intercontinentale (1962 şi 1963).

Timp de doi ani (1975-1977) a jucat la echipa americană New York Cosmos, cu care, în 1977, a triumfat în campionatul intern.

La 11 noiembrie 1969, ziua când a marcat al 1000-lea gol, întreaga Brazilie a fost în sărbătoare, iar compozitorul brazilian Eduardo Techa a compus în cinstea autorului golului o „Suită pentru fotbal”. A evoluat de 92 de ori în naţionala ţării sale, pentru care a înscris 77 de goluri.

După încheierea carierei de fotbalist (1977), a rămas o personalitate respectată şi idolatrizată de către microbiştii din întreaga lume.

În 1978, i-a fost acordat Premiul internaţional pentru Pace şi în 1993 a fost introdus în National Soccer Hall of Fame.

În iunie 1994, a fost numit ambasador al bunei voinţe la UNESCO. Misiunile sale umanitare consacrate ajutorării copiilor în dificultate, lupta împotriva utilizării drogurilor de către adolescenţi, cât şi promovarea sportului ca un mijloc de expresie socială l-au recomandat pentru această funcţie.

A activat şi ca ambasador internaţional la UNICEF, pentru a promova pacea şi toleranţa internaţională în cadrul competiţiilor amicale de fotbal.

Între 1 ianuarie 1995 şi 1 mai 1998, a fost ministru extraordinar al sportului în timpul mandatului de preşedinte al Braziliei deţinut de Fernando Cardoso.

Pele este cavaler al imperiului britanic, titlu acordat de Regatul Marii Britanii în 1997.

În anul 1999, a primit titlul de Fotbalistul Secolului din partea Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului.

În acelaşi an, a fost desemnat Atletul Secolului de către Comitetul Olimpic Internaţional, iar revista Time l-a inclus în lista celor mai influenţi 100 de oameni ai secolului XX.

În decembrie 2000, FIFA l-a desemnat, alături de Diego Maradona, Fotbalistul Secolului XX.

Anul 2010 i-a adus lui Pele titlul de preşedinte onorific al clubului New York Cosmos.

În 2013, Pele a primit Balonul de Aur Onorific din partea FIFA pentru întreaga sa carieră.

 

Sursa: Agerpres

 

Registration

Aici iti poti reseta parola