În memoriile sale își justifică astfel participarea la abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza:
„Politicienii, cum am mai zis mai sus, aveau și interese de stat și interese personale ca să răstoarne pe Cuza.
Interesul meu personal era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obștesc.
Mie îmi mergea bine, țării însă îi mergea rău. […] Cu sufletul înecat în amărăciune și în mâhnire, am intrat în conspirație împins de cea mai desăvârșită dezinteresare și împlinind cea mai grozavă jertfă pe care un om poate să o împlinească. […]
Câte nopți n-am dormit! Ce chin, ce luptă înverșunată s-a petrecut cu mine! Trebuia să mă hotărăsc. Am ales țara”.
Republica de la Ploiești
În august 1870 proclamă „Republica de la Ploieşti” şi detronarea domnitorului Carol I.
„La 8/20 august 1870 a izbucnit o mişcare ostilă domnitorului, care, iniţiată prematur la Ploieşti de impetuosul Candiano-Popescu – întrucât ar fi trebuit să izbucnească concomitent în şapte oraşe, inclusiv Capitala – a putut fi grabnic înăbuşită.
Au fost desfăşurate arestări, iar în procesul judecat, peste câteva luni, la Curtea cu juraţi din Târgovişte toţi cei 41 de acuzaţi au fost achitaţi”, potrivit lucrării „Istoria românilor”, (Academia Română, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
În 1867 a demisionat din armată, urmând studii juridice în Italia și înființând două ziare, „Perseverența” și „Democrația”.
Fiind considerat un agitator politic, a fost arestat de trei ori, inclusiv o dată în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad.
Constituirea Partidului Național Liberal
La 24 mai 1875, Alexandru Candiano-Popescu, împreună cu Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, George D. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov, N.C. Furculescu și alții și-au pus semnăturile pe un program politic care atesta fondarea Partidului Național Liberal.
Războiul de Independență
A participat la Războiul pentru Independență, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători în celebrul atac pentru cucerirea redutei Grivița 1.
Citându-l la ordinea de zi a armatei pentru comportarea eroică avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, aprecia faptul că acesta, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind chemat la comanda acestuia”.
Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și decorat cu înalte ordine și medalii.
În 1879 devine prefect al poliției Bucureștiului timp de patru luni.
Părerea lui Eminescu
Numirea lui ca adjutant al regelui Carol I este comentată de Mihai Eminescu în ziarul Timpul din 9 decembrie 1880:
„Când un om ce, după propria sa mărturisire, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său și care, după știința tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploiești, devine sub domnul Brătianu adjutant domnesc, atașat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui atentat la siguranța statului și a formei de guvernământ e, sub domnia sa, un titlu de recomandație pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale”.
În 1894 este avansat la gradul de general de brigadă.
A publicat o serie de volume de poezie: Când n-aveam ce face, poezii (1866); Ţara (1891); Cavaleria (1897-1898); Cuvântări ostăşeşti (1901).
