Farsă, revoluție, revoltă, mișcare antidinastică, începuturile parlamentarismului?
Acum 149 de ani, la 8 august 1870, a avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano-Popescu (fost ofiţer care s-a remarcat şi în luptele de la Griviţa din august 1877).
Mişcarea „republicană”, la care a fost martor şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile (în aceste împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii), scrie RADOR.
De la Caragiale citire
În mentalul colectiv însă evenimentele de la Ploiești au rămas doar prin atmosfera de carnaval şi mascaradă degajată din ”Boborul” , al lui Ion Luca Caragiale.
Asupra ciudatului moment de istorie petrecut acum un veac și aproape jumătate s-au aplecat condeie grele ale literaturii române, precum Eminescu sau Caragiale, dar și cercetători și istorici.
În această din urmă galerie se aliniază lucrarea istoricului Dorin Stănescu, ”Republica de la Ploieşti şi mişcarea antidinastică”, care abordează ciudatul moment în contextul revoluţiilor din unele ţări europene şi mai ales ale Revoluţiei de la 1848.
Ce a fost?
,,Putem vorbi despre o revoluţie la Ploieşti? Mişcare separatistă, centrifugă, care să proclame un nou stat, o „republică locală”, iar „prezidentul” să fie Candiano? Un 1848 recurent? Acţiune a „ocultei” masonerii? Lovitură de stat? Mişcare antidinastică? Luptă pentru schimbarea formei de guvernământ? Revoltă, răzmeriţă locală? „Răscoală”, cum o califică Tribunalul Ilfov, în dosarul de acuzare al lui B.P. Hasdeu din 1870? „O comedie”, cum îi zice Fleva la proces? „Copilărie”, cum o numeşte ziarul Românul? O acţiune neserioasă cu eroi de mucava şi cu accente de comedie caragialească? “.
„Republica de la Ploieşti“ a rămas în istorie în special ca un subiect care stârneşte zâmbete: la 8 august 1870 a avut loc o mişcare antidinastică, sub conducerea unui ploieştean temerar, Alexandru Candiano-Popescu, şi s-ar fi proclamat o efemeră „republică“.
Fapte
În 1870, tânărul Carol, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, se confrunta cu o opoziţie puternică în interior, pe fundalul conflictului franco-prusac şi al luptelor dintre liberalii „roşii“ din opoziţie şi conservatorii de la putere. „De 4 ani Domnul străin pusese piciorul pe treptele tronului şi părea că, împreună cu dânsul, intrase în nefericita Românie mizeria, nestatornicia în guvernare, ura neîmpăcată între partide“ (Al. Candiano-Popescu, Amintiri din viaţa-mi, Editura Eminescu, Bucureşti, 1998).
Simpatiile pentru cauza Franţei provoacă o emoţie populară intensă, care se traduce prin manifestări antigermane care-l vizează direct pe Principele de Hohenzollern.
Exista îngrijorarea că Franţa nu priveşte cu ochi buni, în noul context politic, un prinţ german pe tronul României.
În aceste condiţii, nu este de mirare că în interior se închegase o mişcare conspirativă îndreptată împotriva Coroanei.
Instabilitate politică
Republicanii de la Ploiești erau nemulțumiți de instabilitatea politică.
În primii ani de domnie ai lui Carol I, instabilitatea politică era atât de mare, încât durata medie a unui guvern era mai mică de 7 luni.
Conspiratorii erau convinși că vor reuși să îl detroneze pe Carol I, să ocupe telegraful, să preia comanda armatei și să schimbe regimul politic în România, scrie rfi.ro.
Principalul personaj al revoltei era un fost ofițer, Alexandru Candiano-Popescu.
Conspiratorii erau filofrancezi și erau convinși că războiul din 1870 dintre Franța și Prusia avea să se încheie cu victoria Franței. Ei socoteau că ar fi fost rău ca încheierea păcii să găsească un Hohenzollern pe tronul României, deși Carol I era nepotul împăratului francez Napoleon al III-lea.
Scopul
Scopul principal era detronarea Principelui Carol şi numirea unei regenţe care ar fi trebuit să pregătească chemarea în ţară a unui văr al lui Napoleon al III-lea. Momentul ales a fost determinat de informaţiile (eronate şi pripite) parvenite de la omul de legătură de la Paris, liderul liberal C.A. Rosetti, care indica o victorie totală a forţelor militare franceze în faţa prusacilor, la Gravelotte.
Conspiratorii conduși de Alexandru Candiano-Popescu au ocupat în Ploiești prefectura și telegraful, iar clopotele bisericilor au început să bată.
În centrul Ploieștiului s-au strâns 3.000 de oameni. Alexandru Candiano-Popescu le-a oferit oamenilor un fake news avant la lettre: el a citit o presupusă telegramă care anunța că domnitorul Carol I ar fi abdicat, că țara ar fi condusă de o regență condusă de Nicolae Golescu, iar Ion C. Brătianu ar fi devenit ministru de Război și că el însuși ar fi fost numit prefect de Prahova, mai scrie rfi.ro.
Conspiratorii au eliberat o serie de deținuți și au încercat să preia comanda cazărmii și să împartă arme oamenilor de pe stradă, însă comandantul garnizoanei, maiorul Polizu, s-a opus.
Alexandru Candiano-Popescu a telegrafiat grănicerilor din Predeal cărora le-a cerut să meargă în Ploiești.
Șeful stației de telegraf a oprit telegrama și a anunțat autoritățile din București.
De scurtă durată
Republica de la Ploiești a supraviețuit atât timp cât le-a luat trupelor să ajungă din București. Conspiratorii au fost arestați.
Alexandru Candiano-Popescu a încercat să fugă, dar a fost prins la Buzău. Conspiratorii au fost trimiși în judecată, dar au fost achitați.
Ion Luca Caragiale, el însuşi martor al evenimentului (avea în jur de 18 ani în timpul „Republicii de la Ploieşti“), a realizat un portret necruţător al revoltei ploieştene, cu eroi ridicoli şi demagogie din belșug.
Poate și datorită (sau, în cazul acesta, din cauza) lui Caragiale, ”Republica de la Ploiești” a intrat în limbajul comun ca un alt nume dat eșecului comic şi nepotrivirii mijloacelor cu scopul idealizat.
Context
”Dacă îl reducem la acțiunile din ziua de 8 august 1870, episodul poate fi cu greu eliberat din registrul în care l-a fixat Caragiale. Mișcarea trebuie abordată însă în contextul anilor 1866–1871. Cu tot eclectismul şi incoerențele ei, a existat o gândire politică antidinastică, republicană şi «democrată» care trebuie pusă în lumină”, explică, la rândul său, Silvia Marton, în lucrarea ”Republica de la Ploiești și începuturile parlamentarismului în România”.
În opinia sa, ”mişcările antidinastice şi republicane iniţiate de liberalii radicali munteni (”roșiii”) relevă, de fapt, existența unei profunde crize constituţionale. Prin ideile-cheie pe care le apără cu convingere – supremaţia constituţiei, dreptul poporului de a se opune despotismului, suveranitatea poporului, limitarea prerogativelor Executivului, responsabilitatea miniştrilor în faţa majorităţii din Cameră, Legislativul monocameral, urgenţa unui nou 1848 la 1870, garantarea libertăţilor politice, neamestecul străinilor în afacerile interne şi afirmarea suveranităţii interne şi externe a statului –, «roșiii» cultivă conflictul şi îl consideră legitim. Ei nu sunt teoreticieni ai politicului, dar gândesc politic, dezbat politica și sunt oameni ai acțiunii”.
De luat în seamă
”«Republica de la Ploieşti», punctul culminant al seriei de acţiuni republicane, devine astfel revelatorul unui anumit tip de republicanism parlamentar și al unei dinamici instituționale și electorale care permite așezarea parlamentarismului.
De aceea, nu putem reduce ideile actorilor de la 1870 şi practicile lor electorale la simple interese conjuncturale și nici la registrul comic al lui Caragiale. «Roşiii» merită cu prisosinţă să fie luaţi şi în serios“, consideră Silvia Marton.
RFI mai amintește că Alexandru Candiano-Popescu a avut un destin interesant. În 1875, s-a numărat printre fondatorii Partidului Național Liberal, iar în 1877 a revenit în armată și a dat dovadă de eroism în timpul Războiului de Independență, în special în luptele de la Grivița. Carol I l-a avansat la gradul de locotenent-colonel și l-a iertat pentru conspirația de la Ploiești.
Printr-o ironie a sorții, Alexandru Candiano-Popescu a devenit ulterior chiar prefect al Bucureștiului, apoi adjutantul Regelui Carol I. A fost pensionat cu gradul de general.
