Jumătate de bani i-a lăsat acolo pentru o negresă rubicondă căreia, într-un exces de entuziasm, i-a citit prima parte a traducerii sale din Cyrano de Bergerac – și chiar dacă româna nu părea s-o impresioneze prea mult, el a fost încântat: era prima dată când citea cu voce tare versiunea sa.
A lucrat şi în redacţiile câtorva publicaţii ieşene, devenind, din 1937, codirector la „Însemnări ieşene”, apărută din 1936, alături de Mihail Sadoveanu.
În 1908, a făcut parte din grupul fondator al Societăţii Scriitorilor Români. În 1891, a debutat în revista bucureşteană „Lumea ilustrată”, cu poeziile Sonet şi Glossa.
S-a impus ca sonetist, revenindu-i meritul de a fi construit sonetul românesc, al cărui părinte este considerat.
Sonetul unui cinic
Motto:
„L’homme ivre d’une ombre qui passe
Porte toujours le châtiment
D’avoir voulu changer de place” (Baudelaire)
Am toate viciile, Doamna mea;
Beau vin, fumez, joc cărți, iubesc femeia;
Disprețuiesc lumina, – și de-aceea
Deschid în noapte ochi de cucuvea.
Cu toate-aceste nu-s făptură rea :
Deși mai mult mă-ncântă Salomeea,
Fecioarei preacurate din Iudeia
Închin pe veci a vieții mele stea.
Iar când va fi în clipa cea supremă
Să-mi cânt și eu a lebedei poemă,
Ca cel din urmă umilit creșin, –
Sătul de-a viciului poezie
Și lacom de nemărginit senin,
Sorbi-voi a virtuții inerție.
L-a lăsat vederea
Mihai Codreanu s-a născut în Iași, fiind fiul magistratului Mihail Costache Codreanu și al Nataliei Codreanu.
Tatăl său, originar din Târgu Ocna, a fost judecător și profesor de latină la Colegiul Național. A murit, când Mihai avea 1 an si 7 luni.
Mama, Natalia Codreanu (1843-1916), a fost fiica preotului Dimitrie Mânzariu, care și-a schimbat numele în Mârzescu, și sora politicianului Gheorghe Mârzescu.
Mihai Codreanu a urmat cursurile liceale la Iași, Bacău și București, manifestând de tânăr interes pentru literatură.
Pentru a rezista financiar în urma decesului tatălui său, dădea lecții de limba română și era corector la ziarul „Evenimentul”.
Dorința sa a fost aceea de a deveni actor, însă, vederea îi slăbește după vârsta de 30 de ani și renunță la acest vis.
În ciuda problemelor de vedere, continuă să scrie sonete, dictându-le prietenilor apropiați. A murit în 1957, în Iași, la vârsta de 81 de ani, în vila sa, cunoscută ca Vila Sonet, de pe Strada Rece.
Studii și carieră
A urmat cursurile Facultății de Drept din orașul natal, în paralel cu cele ale Facultății de Filosofie.
S-a înscris și la Academia de artă dramatica, avându-l profesor pe actorul State Dragomir.
A fost director la Teatrul Național din Iași (1919-1923), profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași.
Membru corespondent al Academiei Române, ales la 26 mai 1942 și repus în drepturi la 3 iuliea 1990.
S-a afirmat şi ca un excelent traducător de teatru în versuri, tălmăcind din creaţiile lui Charles Baudelaire, Edmond Rostand (Cyrano de Bergerac, Prinţesa-ndepărtată), F. Coppee, J. Richepin.
Pentru meritele sale literare, a primit mai multe distincţii româneşti şi străine: Cavaler al Academiei Franceze (1921), Marele Premiu Naţional de Poezie (1925), Legiunea de Onoare (1929).
