Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Baudelaire cere de pe baricadele pariziene din 1848 împușcarea tatălui său adoptiv. Două sute de ani de la nașterea poetului
Articole online

Baudelaire cere de pe baricadele pariziene din 1848 împușcarea tatălui său adoptiv. Două sute de ani de la nașterea poetului

S-a născut la Paris, în ziua de 9 aprilie 1821. Charles Baudelaire a fost singurul copil din a doua căsătorie a unui fost funcționar public, înstărit, iubitor de artă și literatură, Joseph-François Baudelaire cu soția sa cu 34 ani mai tânără, Caroline Archimbaut-Dufay (1793 – 1871), născută în Londra din mamă englezoaică.

La vârsta de șase ani rămâne orfan prin moartea tatălui în vârstă de aproape 68 de ani.

În plus traumatizat de recăsătorirea rapidă a mamei, în 1828, cu ofițerul autoritar și ambițios Jacques Aupick precum și prin mutarea din Paris la Lyon (1832) și din nou la Paris (1836), devine un băiat dificil, simțindu-se neiubit și fără rădăcini, de multe ori depresiv.

Între 1832-1835 învață în Lyon, în garnizoana în care colonelul Aupick l-a trimis, iar între 1836 și 1840 la Paris.

La vârsta de douăzeci de ani, este trimis de familie, care crede că astfel se va liniști, în Asia cu destinaţia Calcutta, dar după două escale în insulele Mauritius şi Bourbon, se întoarce la Paris sfidând hotărârea familiei.

Duce o viaţă de lux şi desfrâu, de dandy, eleganţa vestimentară şi luxul rafinat reprezentând în concepţia lui „simbolul superiorităţii aristocratice a spiritului său”, cheltuind mult.

Un consiliu de familie, urmat de o acţiune judecătorească, îi impune, în 1844, un tutore legal.

În 1839, sunt semnalate primele sale versuri.

În 1845, devine critic de artă, lăudându-l îndrăzneţ pe pictorul R. Delacroix. În februarie 1846, publică în Le jeune Enchanteur. Un an mai târziu, apare, în Bulletin de la Societe des Gens de Lettres, nuvela La Fanfarlo.

Revoluţia de 1848 îl găseşte pe poet pe baricade, cerând împuşcarea generalului Aupick, tatăl său adoptiv.

În această perioadă publică, în La Liberte de Penser, prima traducere din Edgar Poe, Revelation magnetique.

În 1857, publică volumul de poezii Les Fleurs du Mal (Florile răului), care îi adduce celebritatea.

Poeziile fiind considerate imorale, se deschide o acţiune în justiţie şi este condamnat la o amendă şi obligat să elimine şase poeme din volum.

Scriitori ca Gustave Flaubert și Victor Hugo i-au lăudat poemele.

Flaubert i-a scris lui Baudelaire: „Ați găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, sunteți diferit de toți, și aceasta e cea mai mare calitate”. Spre deosebire însă de poeții romantici, Baudelaire se inspira din viața citadină a Parisului.

El argumenta că arta trebuie să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și non-poetice situații. Florile răului l-au transformat pe Baudelaire într-un „poet blestemat”. Era consummator de droguri, în special hașiș și opium.

Îndrăgostit de actrița Jeanne Duval, o tânără mulatră (jeune mulâtresse), frumusețe exotică a acesteia va inspira poemele din secțiunea „Venus cea neagră” a volumului Florile răului.

În anii următori, publică câteva eseuri remarcabile.

Redactează un jurnal intim, apărut postum sub titlul Mon coeur mis a nu, şi poemele în proză Spleen de Paris pentru care nu găseşte un editor.

În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a șubrezit brusc.

A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială.

În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament.

Pe 31 august 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, Charles Baudelaire a murit la Paris.

Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis.

Registration

Aici iti poti reseta parola