Mai ales că era nevoie de bani și pentru întreținerea la închisoare comuniștilor condamnați, ajutorarea familiilor acestora, onorariile avocaților, dar și pentru ceea ce în documentele Partidului se numeau «intervenții», adică mită pentru funcționarii statului, de la polițiști până la judecătorii din Curțile militare unde s-au judecat cele mai multe procese ale comuniștilor români din perioada interbelică.
Mulți bani pentru bugetul PCdR veneau de la Ajutorul Roșu Internațional (MOPR), care a fost creat în 1922, după Congresul al IV-lea al Cominternului, organizat în noiembrie-decembrie 1922, la Moscova.
Ajutorul Roșu Internațional era o organizație asemănătoare Crucii Roșii, cu scopul declarat să ajute deținuții politici și familiile lor cu bani și bunuri, în perioada detenției, și să ofere asistență juridică acuzaților de simpatii comuniste.
Secția română a Ajutorului Roșu Internațional a fost creată în toamna lui 1924, urmare a deciziei luate de C.C. al PCdR ales la Congresul al III-lea în prima sa ședință, din 23 august 1924, ținută la Viena.
Congresul l-a ales secretar general al PCdR pe transilvăneanul Elek Köblös (foto), care era convins că statul român era profund corupt.
În august 1926, a fost arestat liderul comunist de origine bulgară Boris Ștefanov, pe o stradă din apropierea cimitirului Belu din București.
Elek Köblös locuia într-o casă conspirativă din apropiere. Nepriceperea agenților și unele scrupule de ordin estetic al secretarului PCdR au făcut să nu fie prins odată cu Ștefanov.
„Mi-a spus că pe timpul când a fost arestat comunistul Boris Ștefanov el se afla în apropierea locului arestării și că îndată a aflat de aceasta”, a relatat ofițerul de Siguranță care a stat de vorbă cu el în vara lui 1927, după ce fusese arestat la Košice, în Cehoslovacia.
„Atunci el a luat securea pentru a merge în ajutor, însă atunci s-a văzut că se afla dezbrăcat în cămeșă și izmene, astfel că nu s-a putut duce”.
După arestarea lui Ștefanov, Köblös a continuat să se plimbe nestingherit pe stradă.
Nu ignora riscul arestării, însă credea că îi găsise antidotul: „nu-i era frică, deoarece bani avea și dacă ar fi fost descoperit de vreun agent al Siguranței, i-ar fi dat 200-300 de lei și atunci nu îl mai aresta“.
