A crescut uitându-se la filme, în cinematograful tatălui său, iar pregătirea sa în cinematografie a fost temeinică, devenind expert în multe faţete ale creaţiei de film.
Şi-a făcut ucenicia ca asistent al cineaştilor italieni, apoi a avut ocazia să facă primul său film, un documentar, Prélude a l’apres-midi d’un faune, în 1937.
Datorită legăturii sale strânse cu criticul şi producătorul de film, Vittorio Mussolini, fiul lui Benito Mussolini, cariera sa a fost înfloritoare pe perioada regimului fascist.
Pelicula Roma citta aperta/Roma, oraş deschis a câştigat Marele Premiu la Cannes.
Filmul cuprinde înregistrări documentare din perioada războiului şi imprimă stilul cinematografiei italiene postbelice, prin folosirea cadrului natural, dar şi prin prezentarea realistă a vieţii în Italia, din timpul ocupaţiei naziste.
Pelicula, având-o ca protagonistă pe actriţa Anna Magnani, în primul său rol important, i-a adus regizorului Rossellini faima internaţională, dar şi statutul de fondator al curentului neorealist.
Premiul Oscar
La scurt timp, au urmat alte două filme neorealiste, Paisan (1946), o serie de şase episoade care acoperă perioada războiului în Italia, de asemenea apreciat la nivel mondial, şi Germania anno zero (1948).
Atât în acesta din urmă, cât şi în India (1959), Rossellini foloseşte aceeaşi tehnică de reconstruire a realităţii.
Scenariştii filmului Roma citta aperta, Sergio Amidei şi Federico Fellini, au fost nominalizaţi la premiile Oscar, în 1947, la categoria rezervată celui mai bun scenariu, iar Rossellini, alături de Alfred Hayes, Federico Fellini, Sergio Amidei şi Marcello Pagliero, au fost nominalizaţi la Oscar, în 1950, tot la o categorie rezervată scenariului, de data aceasta pentru filmul Paisan.
„Nu vreau să fac filme frumoase, vreau să fac filme utile”, spunea Rossellini, adăugând:
„Încerc să surprind realitatea, nimic altceva”. Acest lucru l-a determinat să distribuie în filme deseori actori neprofesionişti, apoi să-şi adapteze scenariile în funcţie de poveştile lor de viaţă, pentru a spori sensul realismului.
Ingrid Bergman și patriotismul
Regizorul şi-a manifestat interesul faţă de aspectele religioase în Francesco, giullare di Dio (1950), iar în Stromboli, terra di Dio (1950), şi în Viaggio in Italia (1954) explorează tema libertăţii.
În acestea din urmă, protagonistă a fost celebra actriţă Ingrid Bergman (foto), a cărei relaţie amoroasă cu Rossellini a generat un adevărat scandal mediatic.
Următoarele filme ale lui Rossellini, Il generale della Rovere (1959), Viva l’Italia (1960), Era notte a Roma (1960) şi Vanina Vanini (1961) sunt exemplificatoare pentru una dintre temele recurente ale regizorului, patriotismul.
Creaţia sa, ca şi cea a regizorilor Vittorio De Sica şi Luchino Visconti, a schimbat cinematografia italiană.
Rossellini a avut o relaţie cu actriţa Ingrid Bergman încă din perioada în care fiecare dintre ei era căsătorit cu altcineva.
Mai târziu cei doi au divorţat de partenerii lor şi s-au căsătorit, având împreună trei copii.
După ce Rossellini a plecat în India, la solicitarea premierului Jawaharlal Nehru, pentru a ajuta la revitalizarea cinematografiei indiene, a cunoscut-o acolo pe scenarista Sonali Senroy Das Gupta, începând o relaţie cu aceasta.
Regizorul a divorţat de Bergman şi s-a căsătorit cu Das Gupta.
A murit la 3 iunie 1977, la Roma.
