Cel mai așteptat film istoric va debuta în cinematografe de Ziua Națională: „Gata oricând! – Eroii de la Podul Jiului”
Regizat de Sergiu Prodan și Silviu Tripăduș cu ajutorul Centrului National al Cinematografiei, filmul istoric „Gata oricând! – Eroii de la Podul Jiului” face parte din trilogia „Gata oricând!”, dedicată cercetașilor care au luptat în Primul Război Mondial, și va fi lansat oficial în cinematografe cu ocazia Zilei Naționale.
„Regia şi imaginea au fost semnate de Sergiu Prodan, actualul ministru al Culturii din Republica Moldova. Nu era ministru atunci când l-am ales să colaboreze cu noi, am văzut filmul pe care l-a făcut acum vreo 10-15 ani, am zis când am văzut ce a făcut că el este alegerea pentru a face ‘Gata oricând!’, a acceptat, ne-am bucurat că a acceptat, după care a ajuns ministru fără să fi fost nicio legătură cu filmul”, a declarat Barbu Silviu Tripăduş, la finalul proiecţiei filmului de vineri seară, care a avut loc Cineplexx Băneasa din Bucureşti, în prezenţa actorilor şi a echipei de producţie.
Inspirat din faptele de vitejie ale bunicilor și străbunicilor noștri, Barbu Silviu Tripăduș este convins că fiecare om trebuie să își cunoască și să respecte istoria națională și sacrificiile celor care au luptat pentru libertatea neamului:
„Dacă nu vrem să ştim cine ne-au fost bunicii şi străbunicii, nu avem nevoie de filme istorice. Dacă nu ne interesează ce au făcut acei oameni de ne-au lăsat nouă o ţară moştenire, nu avem nevoie de filme istorice. E foarte important. De ce? Pentru că în orice subiect de film istoric se află un sâmbure de mândrie naţională. Dacă este sădit când trebuie, va da roade”, a adăugat Barbu Silviu Tripăduş.
Filmul va intra în cinematografele din țară începând cu 1 decembrie
În concepția actorului Liviu Cheloiu, interpretul comisarului Ioan Popilian, acest nou film reprezintă cea mai bună ocazie de a-i face cunoscuți pe eroii de la Podul Jiului, cei care au marcat o parte importantă din istoria Primului Război Mondial:
„În literatura română sunt foarte mulţi eroi necunoscuţi. Eu mi-aş dori să-i cunoaştem pe toţi sau să-i facem cunoscuţi pe toţi prin intermediul genului acesta de evenimente. Vorbim despre un eveniment în totalitate, pentru că, după Revoluţie, nu s-au mai făcut genul acesta de filme şi este bine-venit. Eu mi-aş dori ca acest film să fie vizionat foarte mult”, a declarat actorul Liviu Cheloiu, interpretul comisarului Ioan Popilian, care a mai spus că şi-ar dori ca, prin intermediul acestui film, publicul să ajungă să-i cunoască pe eroii de la Podul Jiului.
În cadrul unei emisiuni televizate, regizorul Barbu Silviu Tripăduș a declarat cum a pornit povestea filmului:
„Imediat după ce am citit despre întâmplare, m-am urcat în mașină și m-am dus la Târgu-Jiu. M-am dus la Poarta Sărutului și am întrebat polițiștii locali dacă au auzit de poveste. Ei știau mai multe. m-au trimis la primărie, la Adrian Tudor. I-am zis ce vreau să fac și mi-a pus la dispoziție un manuscris al eroului principal din film, care a fost publicat de fiul lui, care trăiește. Ce o să vedeți în film este informație reală. Noi am adăugat puțină culoare și parfum. Ca o surpriză, am adăugat în film și personajul lui Constantin Brâncuși”, a afirmat acesta.
Din distribuție fac parte actorii Liviu Cheloiu, Emanuel Cercelaru, Robert Cercelaru, Cătălina Romaneţ, Daniel Nuţă.
Mai multe informații pot fi regăsite pe pagina oficială de Facebook a producției.