Originile Partidului Social-Democrat german
Programul care e creat e unul limitat, multă vreme acest partid aflându-se în situația de a activa în mod ilegal. În 1878 Bismarck chiar reușește să convingă guvernul să scoată în afara legii acest partid. Mai mult decât atât, unii lideri sunt arestați. Bismarck e constrâns să-și dea demisia în 1890, unul dintre motive fiind acela că Wilhelm II avea înclinații socialiste și în același an Partidul Social-Democrat e legalizat. Un an mai târziu, în 1891, la Erfurt, se organizează un congres. În cadrul acestui congres e adoptat un program numit ,,criza revizionistă”. Asupra acestui program și-au pus amprenta doi ideologi importanți la nivel european, Eduard Bernstein și Kautsky. Din cele două componente, prima parte a fost elaborată de Bernstein.
Acesta propune reforme cum ar fi: gratuitatea asistenței medicale, acordarea dreptului de vot pentru femei, separarea bisericii de stat, ziua de muncă de 8 ore. Este, deci, un program care voia un progres în societatea germană. Azi, nu l-am considera deloc radical, însă pentru perioada în care a fost scris și propus noutatea ideilor era cel puțin șocantă. A doua parte e un program clasic revoluționar, având la bază ideile marxismului. Kutsky e responsabil de această a doua parte. Socialismul democrat își dă mâna în acest program german cu marxismul, cele două direcții neexcluzându-se reciproc cum se va întâmpla peste ani.
La baza ,,crizei reformiste,, au stat mai mulți factori. Berstein, dându-și seama că prezicerile marxismului nu se mai confirmă, publică în 1899 o lucrare vastă numită ,,Supozițiile socialismului și sarcinile social-democrațiilor”. În această lucrare, autorul german încearcă să ofere direcțiile pe care social-democrația germană trebuia să le aibă în vedere pentru a-și asigura succesul în viața politică germană, Criza a însemnat punerea în cauză a ideilor marxismului. Căci ideile pe care Marx le înaintase nu aveau un corespondent imediat în Germania sfârșitului de secol XIX. Se naște o contra-cultură, în preajma Primului Război Mondial social-democrații conducând Berlinul, Partidul având aproape 1 milioan de membri, reușind să impulsioneze social-democrația europeană în perioada următoare.
