Opera filantropică a urmașilor Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu – Așezămintele Brâncovenești

 

În toate bisericile ortodoxe din România sunt comemorați duminică,16 august, Sfinții Martiri Brâncoveni.

Domnul martir și sfânt a avut 11 copii: patru băieți, uciși odată cu el, și șapte fete. Linia bărbătească s-a stins în 1832, odată cu moartea marelui ban Grigore Brâncoveanu (1767-1832).

Linia feminină a fost mai numeroasă, astfel că, la sfârșitul secolului, urmașii domnului depășeau 100 de persoane.

În această familie s-au transmis, de la o generație la alta, credința ortodoxă și dragostea față de semeni, de unde a luat naștere încă o mare fundație filantropică în spațiul românesc, „Așezămintele Brân­covenești”.

Piatra de temelie

A șasea fiică a Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a trecut la cele veșnice în 1754, lăsând piatră de temelie pentru ceea ce avea să formeze, câteva decenii mai târziu, o operă filantropică remarcabilă.

Bălașa Brâncoveanu ctitorise o biserică, o școală și un azil, cărora le lăsase întreaga sa avere, neavând copii. Dorea ca și în acest fel numele Brâncoveanu să fie dus mai departe, cinstit și onorat, mai ales că ea însăși fusese de față la martirajul tatălui și fraților ei.

În veacul următor, situația se repetă. Ultimul descendent pe linie bărbătească, banul Grigore Brâncoveanu, nu are copii și decide să o înfieze pe Zoe Mavrocordat, nepoată de soră a soției sale, Safta Brâncoveanu.

În 1826, fiica adoptivă avea să se căsătorească cu boierul Gheorghe Bibescu, viitor domn al Țării Românești între anii 1843 și 1848. Om prevăzător, Grigore Brâncoveanu lasă prin testament întreaga avere soției sale, cu mențiunea de a o înzestra pe fiica lor adoptivă și de a face pomeniri, milostenii pentru sufletul său, cum va găsi de cuviință.

La trei ani după moartea sa, în 1835, Safta scrie un „testament ctitoricesc” prin care fonda practic „Așezămintele Brâncovenești”:

„Am hotărât să săvârșesc însămi, cu mare dorință a sufletului și râvnă creștinească, ceea ce cugeta răposatul, și am pus în lucrare zidirea unui Spital supt numire de Brâncovenesc, pe locurile ce am cumpărat alăturea cu ctitoriceasca noastră sfântă biserică a răposatei Domniții Bălașii”.

Pentru că generalul Pavel  Kiseleff comasase toate fundațiile filantropice și crease Eforia Spitalelor Civile și dorind ca gestul său să nu se piardă alături de alte așezăminte filantropice, Safta Brâncoveanu a așteptat plecarea rușilor din Țara Românească pentru a definitiva proiectul. Spitalul Brâncovenesc putea primi 60 de bolnavi în șase mari saloane (două pentru femei și restul pentru bărbați):

„În acest spital se vor primi totdeauna, potrivit cu numărul paturilor, se vor căuta doctori și gerahi (chirurgi) tre­buin­cioși, ca să aducă pururea mulțu­mită lui Dumnezeu și în toată vremea să se roage pentru iertarea păcatelor și odihna sufletelor răposaților ctitori și a părinților lor”, se preciza în document.

Biserica Domnița Bălașa

Testamentul avea și o prevedere expresă, și anume Biserica Domnița Bălașa, școala și azilul, precum și nou-înființatul spital să fie administrate unic și să formeze o singură entitate, „Așezămintele Brâncovenești”.

Respectând vechea dorință a Domniței Bălașa Brâncoveanu, Safta Brâncoveanu a mai decis, în testamentul său, ca epitropii care vor administra întregul așezământ să fie mireni, iar conducerea așeză­mântului să fie încredințată, „pentru totdeauna, celui după vremi mitropolit al țării, cu știința și conglăsuirea celor mai aleși și cu temere de Dumnezeu boieri, ce se vor trage din neamul nostru și al copiilor noștri și cu întărire domnească. (…)

Parteneri