Violonistul, compozitorul şi dirijorul Rodolphe Kreutzer (foto), unul dintre fondatorii Şcolii franceze de vioară, s-a născut la 16 noiembrie 1766, la Versailles.
Virtuoz al viorii, dirijor, compozitor şi profesor de muzică. A compus piese pentru vioară – „Patruzeci de studii” sau „Capricii pentru vioară solo”, creaţie care ocupă o poziţie unică în studiile pentru vioară.
A mai compus opere, sonate şi numeroase concerte pentru vioară. A fost profesor de vioară la Conservatorul din Paris (1795-1826).
Rodolphe Kreutzer a murit la Geneva, în Elveţia, la 6 ianuarie 1831, și este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Sonata Kreutzer (Kreițerova sonata) este o nuvelă scrisă de Lev Tolstoi, publicată în 1889.
Cartea a iscat un scandal în Rusia, fapt pentru care s-a încercat interzicerea ei.
Ulterior, fragmente au ajuns și în SUA, unde au fost interzise. Theodore Roosevelt l-a numit pe Tolstoi „un pervers sexual moralist”.
Piesa muzicală la care face aluzie nuvela este Sonata pentru vioară nr. 9 compusă de Ludwig van Beethoven și dedicată violonistului francez Rodolphe Kreutzer.
În timpul unei călătorii cu trenul, Pozdnîșev îi povestește naratorului cum a ajuns să-și ucidă soția, dând vina pe etosul sexual al acelei epoci. Interesantă în aceasta nuvelă este descrierea psihilogică pătrunzătoare a geloziei bărbătești.
Pozdnîșev caută nimicuri care să-i confirme convingerea că soția îl înseală cu partenerul ei muzical.
În final, într-o izbucnire criminală, el depăsește bariera autoimpunsă dintre chinuri și comportamentul social civilizat și politicos.
Se crede că Sonata Kreutzer relatează întâmplări petrecute la Iasnaia Poliana, reședința lui Tolstoi, și Moscova legate de istoria relațiilor dintre soția scriitorului, Sofia Andreevna, și un cunoscut muzician rus, compozitor și muzicolog, Serghei Ivanovici Taneev, lucru care ar fi trezit gelozia soțului.