Tatăl său era fondatorul și președintele Wrigley Manufacturing Company. Cel mai important produs al companiei era Săpunul de Spălat Wrigley.
De mic, Juniorul a fost interesat de afacerea cu săpun a tatălui și la numai 13 ani a devenit vânzător ambulant în cadrul companiei, vânzând săpunurile într-un coș pe care îl căra pe străzile Philadephiei.
În 1891, când William Wrigley Jr. a împlinit 30 de ani, s-a mutat la Chicago cu soția sa, Ada, și cu fetița lor, Dorothy, unde a deschis o filială a companiei tatălui, cotinuând să vândă săpun și oferind ca bonus praf de copt.
Și-a dar repede seama că praful de copt era foarte apreciat, iar clienții săi păreau mai interesați de acesta decât de săpunuri. Atunci, a decis să treacă la fabricarea pe scară mare a prafului de copt. Acesta a devenit principalul produs al companiei Wrigley, iar patronul, fidel strategiei sale de marketing, a oferit un nou bonus clienților: gumă de mestecat.
Așa cum popularitatea prafului de copt a depășit-o pe cea a săpunului, la fel cea a gumei de mestecat a depășit-o în scurt timp pe cea a prafului de copt.
Drept urmare, Wrigley a renunțat curând la fabricarea prafului de copt și s-a lansat cu toată energia în industria gumei de mestecat: în 1892, el ieșea pe piață cu două sortimente noi – Juicy Fruit și Wrigley’s Spearmint.
Cum afacerea cu gumă de mestecat s-a dovedit foarte profitabilă spre sfârșitul anilor 1880, William Wrigley Jr. cheltuia sume fabuloase pe publicitate.
Fidel strategiilor sale de marketing, el combina guma de mestecat cu alte produse, precum lămpi, bricege, cărți de bucate sau unelte de pescuit.
În 1907, în timpul crizei economice, Wrigley a demonstrat că știe să-și asume riscuri și a ipotecat tot ce avea pentru a-și băga întreaga avere într-o formidabilă campanie de publicitate.
Riscul a dat rezultate și, în 1908, vânzările de Wrigley’s Spearmint depășeau un milion de dolari pe an, iar vânzările totale ale companiei au sărit de la 170.000 de dolari la 3 milioane de dolari, scrie Vintage News.
Wrigley s-a dovedit un geniu al publicității: în 1915, compania sa a lansat o campanie în care a expediat eșantioane gratuite din guma sa la peste 8,5 milioane de americani pe care i-a găsit în cărțile de telefon.
Într-o altă campanie, care i-a vizat pe toți copiii mai mari de doi ani, Wrigley le-a trimis acestora acasă gratuit câte două pachete de gumă de mestecat. În total, 750.000 de micuți americani au morfolit produsele Wrigley.
În curând, acesta a devenit cel mai mare producător de gumă de mestecat din lume, înființând fabrici în Canada, Australia, Noua Zeelandă și Marea Britanie.
William Wrigley Jr. a murit pe 26 ianuarie 1932, la vârsta de 70 de ani. Fiul său a dus mai departe afacerea.