Preşedintele Academiei Române a mai spus că Alexandru Ioan Cuza, născut pe 20 martie/1 aprilie 1820 la Bârlad, rămâne o figură luminoasă a istoriei noastre, a fost domnitorul care a aplicat cea mai mare parte din programul Revoluţiei de la 1848 și a făcut cele mai multe reforme şi a deschis modernizarea României.
„Multă lume discută astăzi despre unirea noastră de la 1859 şi ia în calcul, drept cauze ale ei, Revoluţia de la 1848 sau consideră că motivul declanşator ar fi fost Războiul Crimeei din 1853-1856, înfrângerea Rusiei, Congresul de pace de la Paris.
Toate acestea sunt demne de luat în seamă, dar multă lume uită subiectul chestiunii, adică acest popor şi naţiunea română. La 1856-1858, chiar dacă unele din marile puteri, în frunte cu Franţa, voiau unirea Moldovei şi Ţării Româneşti, nu neapărat de dragul românilor, şi cu toate că prin adunările ad-hoc românii s-au pronunţat ferm cu mijloacele democraţiei de atunci pentru unire, Conferinţa de la Paris a dat problemei româneşti o soluţie parţială: formarea unei uniuni cu numele de Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei, cu doi principi, două guverne, două adunări legislative, două capitale, cu majoritatea instituţiilor dublate şi paralele.
Aici trebuia să se oprească realitatea românească a timpului în ciuda voinţei naţionale, adică a voinţei românilor de a se uni pe deplin. Şi, totuşi, atunci nu a fost cum au vrut stăpânii Europei, fiindcă la scurtă vreme după adoptarea Convenţiei de la Paris din 1858, românii aveau un principe, nu doi, iar apoi, prin grija acestui principe vizionar, aveau un guvern, o adunare legiuitoare, o capitală, o armată etc.
Primul pas care a ajutat ceilalţi paşi a fost dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, deopotrivă la Iaşi şi la Bucureşti”, a declarat Ioan-Aurel Pop, potrivit Agerpres.
