Obiectivul Securității Bărbosul și o turnătorie despre el: Într-un loc a făcut pe democratul, în altul pe reacţionarul

 

Patriarhul Nicodim face cum face și în, ianuarie 1944, la Bucureşti, era ales ca episcop al vechii Eparhii a Râmnicului arhiereul-vicar Iosif Gafton.

Nicodim îl considera, așa cum avea să se dovedească sub comuniști, un bun misionar, cleric integru şi consecvent în slujirea preoţească..

După 6 martie 1945, se vorbea că urmaş al patriarhului Nicodim va fi eparhiotul de la Râmnic, Iosif Gafton, deoarece era delegat la marile întruniri bisericeşti şi ceremonii publice.

Însă, Gheorghiu-Dej își impune preferatul Justinian Marina, care e ales patriarch, după moartea bunului Nicodim.

Culmea, Justinian a închegat o frumoasă şi durabilă prietenie cu episcopul Iosif Gafton, mai ales că se dovedea un bun apărător al intereselor bisericeşti, care contraveneau, evident, intenţiilor regimului comunist.

Încă din 1949, episcopul râmnicean era semnalat de Securitate cu manifestări duşmănoase la adresa regimului „democrat-popular”.

Ca să pună gaz pe focul Securității, la praznicul Naşterii Maicii Domnului din 1949, de la  Mănăstirea Hurezi, episocopul Gafton predică că „oamenilor le-au fost luate toate averile – pământ, bani, aur şi case -, dar credinţa nu le-o poate lua nimeni”.

Evident că un astfel de comportament a pus pe jar organele de partid, care au ordonat Securităţii ca episcopul să ajungă în „supraveghere atentă”.

Episcopul Iosif, deși informat că e în vizor, adopta aceeaşi atitudine cum în a doua zi de Crăciun a anului 1950, spunând:

„Noi nu trebuie să ne lăsăm credinţa, căci suntem români, şi cel care se va lăsa de credinţă să i se usuce mâinile şi limba. Nu trebuie să ridicăm mâinile unul împotriva celuilalt şi să nu aplecaţi urechile la cei ce spun că nu este Dumnezeu”.

Securitate se enervează și mai tare. Drept urmare a deschis un dosar de urmărire informativă împotriva episcopului Iosif Gafton, cu numele conspirativ „Bărbosul”.