O nuntă românească dura pe vremuri trei zile. Vezi cum decurgea

 

Pe vremuri, căsătoriile se puneau la cale de către părinții tinerilor care hotărau totul, învoindu-se și asupra zestrei, care consta în oi și o sumă oarecare de galbeni. În toate ținuturile locuite de români nunțile erau cam la fel, dar aici vom vorbi de o nuntă din Săcele.

Invitarea la nuntă se făcea de chemători, doi de la mire și unul de la mireasă, care umblau pe la rude și cunoscuți cu plosca cu rachiu.

Pentru serviciul lor primeau câte o cârpă (ștergar) și rachiu.

În ajunul nunții, seara, se juca „chemătorii”, mai întâi la mire, apoi la mireasă, iar în dimineața nunții se mergea cu „păpușa”.

Câte 3-4 bărbați și mai multe femei, fără mire, se duceau la mireasă cu un colac mare, ducând și cadourile miresei: o pereche de ghete și giumbirul (basmaua de femeie măritată), iar pentru socră o pereche de ghete.

După ce oaspeții veniți cu păpușa erau cinstiți se juca hora, apoi se întorceau la ginere.

Mireasa trimitea ginerelui și socrului câte o cămașă, iar pentru soacră o cămașă de simizet.

Ultimul lua potcoavele

La amiază, înainte de a „se duce la biserică” se făceau întrecerile: 4-8 flăcăi fugeau pe o distanță oarecare, pe jos au dacă ginerele era mai avut călări.

Primii doi primeau câte o cârpă, iar următorii doi câte un colac. Cel din urmă se zicea că ia potcoavele.

La biserică, ginerele mergea călare, însoțit de chemători, toți călare (cu caii împodobiți cu flori și cu câte o cârpă).

Mireasa o lua pe jos, iar dacă era distanța mare, în căruță.

Pe cap ginerele purta căciulă sau pălărie, în picioare cizme cu trei crețe, iar peste îmbrăcăminete, chiar dacă era vara, gheba era obligatorie.

Mireasa nu avea voal pe cap, ci numai flori. Purta pieptar și cămașă de simizet cu brâu argintat.

De la ginere convoiul pornea să ia mireasa, apoi pe nași.

Masă cu dar

Masa se făcea acasă, vara în grădină la umbra pomilor, cu dar. Jocul de după masa era împărțit, la casele mirilor și nașilor, fiecare cu invitații lor.

A doua zi de nuntă se făcea iarăși masa și joc, mireasa purtând pentru prima data giumbir. Tot atunci se aducea zestrea miresei, iar a treia zi, cu invitați mai puțini, masa se făcea la mireasă (cinstea).

La nunți luau parte numai cei căsătoriți.

Un obicei interesant în zona Săcele era la moartea tinerilor însurați sau gata de însurătoare.

Cum fiecare flăcău primea ca dar de la tatăl său un „cal de ginere”, când se întâmpla ca feciorul să moară, calul, înșeuat și cu toate lucrurile de valoare ale răposatului, urma cortegiul, iar după înmormântare era trecut peste groapa stăpânului fiind apoi dăruit unei rude sau unui flăcău sărac, pentru a-l avea la însurătoare.

 

Sursa: Al. Stroe-Militaru, Din trecutul Săcelelor