Cum nu mai fusesem niciodată acolo, mi s-a părut suspect. Ce o fi asta? O urmez, ajuns acolo, îmi arată telefonul (vechi, ebonită neagră, disc cu cifre) și-mi spune să răspund, mă caută cineva. Vocea se prezintă, cutare de la CC UTC.
Îmi spune că nu ne cunoaștem, dar a auzit lucruri frumoase despre mine și ar vrea să bem o cafea zece minute. Era prin februarie 1977, eram deja student în ultimul an.
(…) Întâlnirea a avut loc la restaurantul de la parterul hotelului Banat, din piața Rosetti. Locul nu mi-a plăcut. O atmosferă mizeră de birt, bețivani la mese deși abia era prânzul, fum gros (sunt alergic la fumul/mirosul de tigară).
Părea o lume de subterană – șoferi, bișnițari, amploiați – Skt Peterburg în vremea lui Cicikov. Tipul s-a ridicat de la o masă și mi-a făcut semn.
M-a întrebat ce „servesc”? Nu frecventam localurile, nu ieșeam nicăieri din lipsă de finanțe. Eram sărac că luceam în lumina lunii că un cuțit. Dar nici plăcere nu aveam să pierd vremea la taclale.
Mă aflăm într-un mediu străin și eram încordat.
M-am întrebat de ce întrevederea nu are loc într-un birou, la CC UTC? Păream niște bandiți care făceau troc cu marfă de contrabandă. El bea o cafea, am cerut o apă.
A intrat repede în subiect, semn că se grăbea. S-a prezentat din prima frază, mi-a spus că lucra la Securitate. Nu știu dacă numele dat nu era fals. Ăștia umblă incognito, așa că nu l-am crezut. Mi-a spus să fiu discret, să nu spun nimănui de întrevederea noastră.
E un secret, trăim în conspirativitate – și are anumite reguli. Aha, ca pe vremea ilegaliștilor. Voia să creeze o aura de mister, s-o facă pe interesantul. Am trecut în aceași clipă pe poziții defensive, nu m-am mai gîndit la o eventuală ofertă. Scopul întâlnirii era altul. Mi-am propus fiu prudent, să ascult și mai aless să nu vorbesc.
M-am întrebat ce dracu spusesem pe unde oi fi fost!? Eram cam slobod la gură deși îmi propuneam mereu contrariul. Era un tip blonziu, cu freza ingrijită, ușor efeminat.
