Nikolaus Páll a fost soldat în armata Imperiului Austro-Ungar în timpul Primului Război Mondial.
Într-un mic caiet a scris despre experiențele sale din Primul Război Mondial.: cum a fost trimis în Alpii italieni, despre condițiile la care a fost martor pe front, despre camarazii săi, despre disperare și, în cele din urmă, despre speranță. Acest jurnal a ajuns în mod misterios la Constanța, unde se află acum în posesia bibliotecii județene.
Nikolaus Páll. Primul Război Mondial și drama soldaților de pe front
Soldatul maghiar pare să se fi născut la Budapesta, dar avea rude și în România, în Bihorul de astăzi, cât și în Italia. Jurnalul lui Pall începe în 29 mai 1916, când a fost recrutat, în prima noapte petrecută în cazarmă:
„29 mai 1916.
Azi am fost recrutat ca toți ceilalți pentru a intra în măcelărie. Am dormit într-o sală de sport și am băut din pârâul care trecea prin curte. Am fost repartizat conform dorinței mele, la o poziție de artilerie în Budapesta. Mi-am petrecut întreaga zi în ploaie și am petrecut noaptea într-un tren de clasa a treia.
31 mai 1916.
Astăzi am primit prima mea masă. Este ceea ce ei numesc supă de fasole, salată și cârnați; seara: pâine neagră și cârnați. După ce s-a terminat masa, ni s-au împărțit hainele. A fost ca și cum aș fi intrat într-un sac, așa m-am simțit. Nu poate fi descris, trebuie să îl trăiești la fața locului. Înainte de culcare, a început curățenia. Paznicii de cameră au suflat în lampă la ora nouă și toată lumea trebuia să spună la comandă „Noapte bună! „. Apoi, cineva trebuia să spună o poveste de culcare. Ce interes aveam noi pentru basme?”.
A declarat că știa germană, o decizie pe care avea să o regrete mai târziu, când a fost trimis la Viena. Era 21 iunie 1916 când Páll a făcut prima dată cunoștință cu arsenalul militar. Pe 19 iulie, a fost trimis în teatrul de operațiuni: „Am început călătoria spre front. Viena, Salzburg, Innsbruck, Bolzano, Trieste”. De acum încolo, soldatul avea să experimenteze foametea și să fie la mila naturii:
„Nikolaus Páll: 31 iulie, 1 august, 2 august 1916.
Înaintarea. Din grupul de reflectoare eram 30 de oameni cu un reflector de 25 de centimetri. În timpul nopții, la ora unu a pornit artileria. Aici am tras pentru prima dată asupra inamicului. Au fost mulți morți atât din partea noastră, cât și din partea italienilor. Aici mi-am dat seama cât de mult valorează viața unui om și cum te simți când un glonț trece pe lângă capul tău. În aceste momente, un om uită de părinți, de moarte, și devine foarte asemănător cu un animal sălbatic. Grenadele explodau peste tot. În sus, în jos, în stânga, în dreapta, peste tot, prin foarte multe țipete. Numai să te gândești la un asemenea moment! Nici măcar nu simți cât de greu este echipamentul. De la 31 iulie până la 2 august am înaintat, italienii se retrăgeau, în timp ce un prizonier îl urma pe următorul, condus înapoi de unul de-al nostru. Domnul să ne păzească, pentru că de aici nu mai ieșim vii. Ne aflam la o înălțime de 3.547 de metri, amenințați tot timpul de viscol și avalanșe. Dacă nu te țineai de frânghie, viscolul te lua pe sus. Eu dormeam într-o peșteră de zăpadă. Mâncam din proviziile mele, pentru că nu am primit mâncare din cauza vremii nefavorabile”.
La 1 septembrie 1916, italienii și-au întărit forțele și au început ofensiva. „Au început să ne împingă înapoi. Am fost nevoiți să ne retragem. A venit ordinul că trebuie să ținem mai întâi linia până când comandamentul se retrage. Totul a rămas în mâinile italienilor. Sacul cu pâine era plin de muniție. Am coborât la 2.000 de metri, era mai cald”.
Iarna a fost aspră- zăpada de înălțimea unui om, iar riscul unei avalanșe era mereu prezent:
„10 decembrie 1916.
Alarma de avalanșă a sunat toată noaptea. Ne-am pregătit pentru ea, dar poate că ne-a evitat. Zăpada este adâncă de cinci metri și mergem în șanțuri și tuneluri.
13-15 decembrie 1916.
Zile cu multă zăpadă. A durat 72 de ore la rând. După ce s-a terminat prânzul, a venit rândul meu să stau de pază, dar abia m-au scos din zăpadă, patru dintre ei au trebuit să se zbată cu mine. O avalanșă a îngropat 32 de oameni și încă nu au fost scoși. Serviciul de observare a fost suspendat până la noi ordine”.
Nikolaus Páll, decorat cu ocazia zilei de naștere a lui Carol I al Austriei
Aniversarea lui Carol I, ultimul împărat al Austro-Ungariei, a fost sărbătorită la 17 august 1917, în Primul Război Mondial. „Sărbătorile au început în seara zilei de 16 august. Discursul ofițerului nostru a fost frumos, mai ales pe câmpul de luptă. Pentru mine a fost și mai frumos pentru că am primit medalia de bronz”, povestește soldatul.
În noaptea de 27 spre 28 august 1917, unitatea a început să atace italienii. „Am folosit un alt reflector pentru că al meu fusese distrus de mitraliera inamicului. Atacul a fost foarte dificil. Nu am avut succes, dar nu am avut nici morți, nici răniți. Toată noaptea a fost schimb de focuri, dar numai rama reflectorului a fost lovită. Mâine trebuie să găsim alte poziții pentru că aici suntem ținte așezate”, povestește el.
Când a venit toamna, vremea a devenit din nou mortală: „2-7 octombrie 1917. Vântură foarte puternică. În aceste cinci zile nu am putut nici măcar să mă usuc. În timpul zilei nu aveai voie să încălzești camera pentru noapte. Fiecare om a primit două bucăți de lemne de foc. Așadar, ne-a fost frig tot timpul. Chiar și reflectorul meu a înghețat noaptea. Viscolul a luat viața unora dintre camarazii noștri”.
Sursa: Europecentenary.eu
