A avut de ales soldatul german în cel de-al Doilea Război Mondial?
Hans-Georg Henke, soldat german în vârstă de 16 ani care plânge după ce a fost capturat de Aliați, 1945
Patria sau glonțul
În primul rând, ar trebui să stabilim niște limite, făcând referire la o minoritate, la cei care au fost împotriva ideii unui război mondial sau a ideii că germanii au încercat să devină o rasă supremă prin cucerirea restului lumii. Discutăm aici despre acei tineri care au fost împinși de Fuhrer să lupte pentru patrie. Pentru perioada de timp care a fost stabilită în anii 1940, exista o mentalitate foarte diferită.
Sentimentul de respect pe care un om îl avea față de altul era mult mai puternic și motivul pentru care menționăm acest lucru este pentru a vă oferi o înțelegere a ceea ce ar însemna dacă tu, ca bărbat german cu vârsta de peste 18 ani, nu ai vrea să lupți pentru țara ta. Nu ți-ai putea privi familia în ochii, deoarece le-ar fi rușine de tine. Mulți spun că acest mod de gândire este în mare parte îndoctrinat de dictatura care era servită în țara germană la acea vreme, însă noi suntem de altă părere.
Chiar și așa, din păcate, cu sau fără consimțământ, nu prea existau alegeri. Fiecare om care era capabil trebuia să lupte în acest război, chiar dacă îi plăcea sau nu. Până la urmă, nu contează dacă sunt cetățeni germani, polonezi sau ruși, pentru că, în calitate de cetățean al țării tale, vei dori să îți susții țara, prin urmare, să o protejezi, indiferent împotriva cui lupți.
Soldați germani în trenul de la Frederikshavn la Copenhaga 1940
Tinerii patrioți
Aș spune că acest lucru se aplică cu siguranță la sfârșitul războiului (1945), când armata germană era atât de disperată încât înrola copii de 12 ani care erau spălați pe creier de Führer și de negarea „victoriei de după colț”, precum și pensionari de peste 60 de ani. Niciunul dintre cele două grupuri nu au avut vreo pregătire și majoritatea dintre ei au dorit cu ardoare să lupte în acest război până când… armele au început să tragă și au văzut ce poate face un om altuia.
Adevărul este că nu este atât de ușor și, la sfârșitul zilei, fiecare persoană are un lucru care este mai prețios decât orice altceva, și anume propria viață. Nu trebuie să credem că acești câțiva oameni care au dus un război forțat asupra lor au adormit noaptea știind atrocitățile la care iau parte.
Soldații sunt și au fost comandați cu viața lor, nu prea au ce spune când comandantul strigă la război te duci știind că gloanțele se îndreaptă spre capul și inima ta doar pentru a dovedi ceva care nici măcar nu are legătură cu apărarea țării, nici ceva ce ți-ar păsa sau în care ai crede.
Există un film românesc din al Doilea Război Mondial numit „Cei din prima linie” și a existat o scenă care m-a emoționat foarte mult, fiind atât de puternică și plină de emoție. Erau doi soldați sub 18 ani care tocmai au sărit unul peste altul de după colț, amândoi au mitralierele îndreptate unul spre celălalt și nu știu ce să facă în continuare, amândoi arată atât de inocent și cu dorința de a trăi. Amândoi se împușcă unul pe celălalt. Amândoi nu fac decât să urmeze ordinele, dar au dorit vreodată aceste să primească ordine, sau mai bine zis, ar trebui să întreb dacă i-ar plăcea cuiva să primească ordin să ucidă pe cineva?
Ceea ce ar trebui să reținem este că un om înseamnă mult mai mult decât uniforma sa.
Doi soldați germani tineri morți
Majoritatea atrag atenția asupra mentalității greșite pe care o au oamenii atunci când discută o astfel de problemă, deci dacă, de exemplu, avem 100 de oameni, dintre care 99 sunt fericiți să își ucidă inamicul și unul nu este, înseamnă că ar trebui să îi ucidem pe toți cei 100 pentru că sunt germani?
Acești soldați au fost comandați de ofițeri de rang SS care ar fi împușcat mai mult decât bucuroși pe cei care nu se supuneau lor, nu aveau timp pentru astfel de lucruri și era foarte rar să auzi de un soldat german care nu se supunea ofițerului său de rang înalt, indiferent cine era acesta.
