În ultimii ani din Epoca de Aur, apa caldă și căldura deveniseră un lux pentru români, care erau nevoiţi să ţină cont de un orar strict pentru a se spăla sau a se încălzi în blocurile comuniste.
Una dintre situaţiile edificatoare pentru atmosfera marcată de lipsa apei calde şi a căldurii din calorifere a fost expusă de jurnaliştii de la gherlainfo.ro. Trebuie spus că aşa cum era la Gherla era în multe oraşe ale Republicii Socialiste România.
„Până la sfârșitul anilor ’80 s-au construit la Gherla cinci centrale termice și două puncte termice, care trebuiau să asigure căldura și apa caldă la blocuri: CT1, în Piața Unirii, CT2, între blocurile de pe strada Liviu Rebreanu, CT3, pe Aleea Brazilor, CT4, pe cărbune – în spatele blocurilor de pe strada Avram Iancu, care a funcționat o singură zi, pentru că făcea un fum infernal, CT5, în spatele blocurilor de pe strada Clujului.
Pentru încălzirea locuitorilor de la blocurile din Cartierul Nou s-au construit două puncte termice, care funcționau cu aburii furnizați de la Combinatul de Prelucrare a Lemnului: PT3, lângă piața agroalimentară de pe strada Stejarului și PT4, pe Aleea Stăruinței.
Centralele, punctele termice, conductele și țevile de alimentare se aflau în administrarea I.G.C.L. (Intreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă).
În anii ’70 și la începutul anilor ’80, centralele termice furnizau apă caldă la consumatori pe sistemul «o zi da, o zi nu». În ce privește căldura din calorifere, centralele de cartier porneau activitatea toamna târziu, doar dacă timp de trei zile consecutiv, temperatura de afară scădea sub 10 grade Celsius.
Nu se mira nimeni că în apartamente era de multe ori la fel de frig ca afară. Oamenii se învățaseră să mai pună o haină pe ei, niște cârpe la colțurile geamurilor, să mai pornească reșoul ori să lase aragazul pornit. Iarna, ferestrele de la apartamente aveau țurțuri pe interior, iar geamurile erau acoperite cu flori de gheață, din cauza condensului”, arată sursa citată.
Şi cum orice lucru care începe prost se termină şi mai prost, conform viziunii inginerului american Edward Aloysius Murphy Jr… În iarna 1984/1985, România a fost afectată de un val de frig teribil. În unele locuri s-a ajuns la – 30 de grade Celsius, iar consumurile de combustibili crescuseră. Acest aspect nu rezona cu obiectivul urmărit de Nicolae Ceauşescu: achitarea datoriei externe. Cureaua trebuia strânsă cât mai mult şi vremea, indiferent cât de rea era, nu putea împiedica apariţia unei găuri în plus în cureaua românilor.
Raționalizarea alimentelor care nu se mai puteau cumpăra decât pe cartelă și cu bonuri, cozile la benzină și restricțiile de circulație, pauzele de curent de 4 ore zilnic, serile la lumina lumânării, lipsa produselor din magazine, scurtarea programului de apă caldă și încălzire, dar şi programul de două ore pe zi la televiziune deveniseră apăsătoare.
„Dintr-un decret din anul 1988 aflăm și care era programul de funcționare al centralelor termice din România.
Astfel, căldura se putea furniza în perioada iernii de luni până sâmbătă, câte 7 ore pe zi, între orele 4-6, 12-14 și 19-22, iar duminica între orele 6-8, 12-14, 19-22.
Apa caldă venea la robinete, în teorie, în zilele de luni și vineri între orele 5,30-6,30, 19-20,30, marți, miercuri, joi și sâmbătă între orele 5,30-7,00, 18,00-21,30, iar duminica între orele 7,30-9,30 și 18,30-22,00.
Dar instalațiile învechite, neîntreținute cu anii din lipsă de materiale, făceau ca în apartamente căldura abia să se simtă în calorifere, din cauza țevilor și conductelor înfundate, iar apa caldă era mai degrabă dezmorțită.
În așteptarea apei calde, cine voia să facă o baie pornea robinetul cu o jumătate de oră înainte, timp în care încălzea pe aragaz câteva oale cu apă, aruncate apoi în cadă pentru a mai ridica temperatura”, se arată pe gherlainfo.ro. Se poate spune astfel că zilele în care românii primeau apă caldă căpătaseră întrucâtva caracterul unor zile sfinte.
Bancuri apărute despre lipsa apei calde şi a căldurii în calorifere:
Se spune că în acele vremuri, ajunge omul de la muncă acasă și merge să pună mâna pe calorifer, iar o voce din calorifer spune „Ce mână caldă!”
La radio, când se dădea ora exactă pe vremea lui Ceaușescu, crainicul anunța: „Pic! Pic! Pic! Pic! A fost apă caldă!”
Întrebare: Pe vremea lui Ceauşescu, ce era iarna mai rece decât apa rece?
Răspuns: Apa caldă!
