Adesea, când vine necazul peste el, se ştie că românul face cumva şi îl combate cum poate, iar când beleaua este atât de mare şi n-are antidot, apare hazul de necaz, aşa cum se întâmpla spre exemplu în ultimii ani din Epoca de Aur, când regimul comunist condus de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu adusese românii la limita răbdării din cauza feluritelor lipsuri.
Criza economică a anilor 1980 începuse să se simtă din ce în ce mai pregnant în Republica Socialistă România, ai cărei cetăţeni aveau să fie „mulşi” până la exasperare fără să aibă habar că Nicolae Ceauşescu dorea nici mai mult, nici mai puţin decât să achite datoria externă a ţării, datorie pe care tot tovarăşii comunişti de sub oblăduirea lui o făcuseră.
În aprilie 1989, aparatul de propagandă al PCR anunţa că datoria externă de 12 miliarde dolari fusese plătită. Nu se spunea şi cu ce preţ. Nu se spunea nici cum s-a ajuns la acea sumă colosală, iar legenda acelei „realizări” încă are rădăcini fără aceste semne ale întrebării chiar şi în zilele noastre.
Au fost buni şi capitaliştii la ceva
Socialismul predicat de Ceauşescu era unul destul de volatil şi bazat strict pe interesele strategice ale vremii. Spre exemplu, dorind ca ţara să înregistreze un progres semnificativ, dar ştiind că nu are resursele financiare necesare pentru asta, Ceauşescu a dat uitării ilegalistul din el şi a bătut palma cu organismele „imperialiste” atât de populare şi în contemporaneitate. În 1972, RSR devenea singura ţară din blocul comunist care negocia acordarea unor credite cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
La început au fost credite externe ieftine, apoi au urmat alte credite occidentale potrivit „politicii externe a PCR privind dezvoltarea cu toate statele indiferent de sistemele lor politice”. Construcţiile emblematice ale socialismului, fie că vorbim de uzine, modernizări de porturi, şosele sau centrala nucleară de la Cernavodă, au fost finanţate de banii Vestului, care anticipase că Nicolae Ceauşescu ar fi putut reprezenta opozantul geostrategic ideal al Moscovei.
Totuşi, la începutul anilor 1980, economia socialistă a început să piardă fardul propagandistic şi să lase loc unei realităţi care l-a înfuriat la culme pe Ceauşescu. Lipsa profitului şi a pieţei libere au blocat fluxurile comerciale, iar incompetenţa la vârf a dus ţara în pragul incapacităţii de plată.
A extenuat poporul pentru amorul propriu
Atât de neglijenţi au fost mai-marii comunişti la vremea împrumuturilor, încât n-au luat în calcul faptul că scadenţele pe termen scurt, mediu şi lung s-au suprapus fiindcă fuseseră programate greşit. Astfel, mai mulţi furnizori externi n-au putut fi plătiţi şi aşa au început să curgă penalizările. Ultranaţionalistul Ceauşescu a reacţionat imediat şi a clamat că orice împrumut înseamnă pierderea independenţei şi suveranităţii, aşa că a ordonat plata în totalitate şi în avans a datoriei externe de circa 12 miliarde dolari.
Atunci a început nebunia! În iunie-iulie 1982, criza de valută se simţea din plin în RSR, iar Comitetul Executiv al PCR a decis să înceapă raţionalizarea energiei electrice la consumatorii casnici şi reducerea la limită a iluminatului stradal. Au urmat restricţii în lanţ, care au însemnat printre altele, alimente şi benzină pe cartelă, dar şi o inflaţie galopantă. În acest context, românul îşi descărca oful care, cum putea…
Bancurile cu Ceauşescu, refularea românilor
Iată câteva dintre acele bancuri generate pe fondul marilor lipsuri care au marcat şi dezumanizat acele generaţii. „Când a plecat de-acasă, cosmonautul Dumitru Prunariu i-a lăsat mamei sale un bilet pe masă: «Am plecat în Cosmos. Vin peste o săptămână.» Când vine, găseşte pe masă un bilet de la maică-sa: «Am plecat după brânză. Nu ştiu când vin.»”
„După discuția cu Prunariu, primul român trimis în Cosmos, cam nedumerit, Ceaușescu o ia deoparte pe Leana:
– Ascultă, Lenuțo, Prunariu zicea că a avut unele probleme din cauza legii gravitației. Nu ții tu minte când am dat eu legea asta?
– Ce mă-ntrebi pe mine, Nicule, eu sunt cu știința, tu ești cu legile!”
„Un tip trecea pe stradă țînând în mână, cu mare grijă, un sul de hârtie igienică. Trecătorii îl priveau invidioși, iar unul chiar l-a întrebat: «Nu va supărați, de unde l-ați luat?», «Acum câteva minute l-am scos de la Nufărul…»
„Întrebare: – Ce este Securitatea? Răspuns: – Inima partidului, care bate, bate, bate…” „În vizită la Scornicești, la părinți, Ceaușescu găsește televizorul spart. Supărat, îl ia la rost pe taică-su. De ce n-a chemat pe cineva să-l repare? Tatăl îi răspunde în doi peri:
– Apăi, vin mereu și pun geamu’ ăla, da cum îl pun, cum îl sparg!
– Păi de ce, tată?
– Vezi tu, când erai mic și spuneai câte o prostie, îți dădeam câte una peste bot. Și am rămas cu obiceiul ăsta…”
„Leana îi spune într-o zi lui Nicu:
– Auzi, Nicule… Ce ar fi să mă pui și pe mine prim-ministru ca pe Dăscălescu?
– Ești nebună, Leano! Unde mai văzuşi tu țară cu doi prim-miniștri?
– Păi cum nu!? În Franța: Jac și Rac.”
„Întrebare: Pe vremea lu’ Ceașcă ce era iarna mai rece decât apa rece? Răspuns: Apa caldă.” „La ușa unui apartament sună un puști: «Tanti, ai făcut supă?», «Da, puișor, vrei să guşti și tu?», «Nu, mulțumesc.», «Atunci, de ce-ai venit?», «Te roagă mama să ne împrumuți și nouă osul»”
