Nadia Russo, aviatoarea care a participat la campania din Stalingrad și a ajuns la închisoare după război
Tânăra a urmat liceul din Harkov până în anul 1915, dar tragedia s-a abătut din nou asupra ei atunci când tatăl ei a murit pe front. În ciuda acestor pierderi devastatoare, tânăra a găsit puterea de a merge mai departe și de a-și crea un nou viitor.
În 1918, Nadia a avut norocul de a primi ajutor din partea fostei ordonanțe a tatălui ei, care a facilitat fuga ei și a surorii sale din Rusia. Ele s-au refugiat în Basarabia, unde au găsit adăpost și sprijin în familia lor extinsă. Cu trecerea timpului, în anul 1925, rudele din Chișinău la care Nadia și-a găsit un cămin au hotărât să o căsătorească cu un moșier basarabean pe nume Alexandru (Sașa) Russo. Sașa era un boier în vârstă, dar care deținea proprietăți funciare și ferme de oi. Chiar dacă mariajul cu Sașa Russo a fost o uniune aranjată și neobișnuită din punct de vedere al diferenței de vârstă, Nadia a acceptat această situație și a reușit să găsească un echilibru în noua ei viață. Aceasta a învățat să se adapteze la noile responsabilități și la statutul de soție a unui moșier, contribuind la gestionarea proprietăților și fermelor.
Pasiunea pentru aviație
În perioada cuprinsă între anii 1932-1934, Nadia a străbătut un drum încununat de realizări remarcabile. Ea s-a înscris la cursurile pentru surori medicale, organizate de Crucea Roșie la Chișinău, învățând arta dedicării și îngrijirii celor aflați în nevoie. S-a despărțit în scurt timp de Sașa Russo, simțind chemarea unei noi aventuri care să-i amplifice libertatea și să-i stimuleze spiritul. Drumul ei a condus-o spre spre București, unde s-a înscris la Școala de pilotaj „Ing. Mircea Cantacuzino”. Aici, sub îndrumarea specialiștilor pasionați, Nadia a explorat cerul și a cucerit înălțimile. Determinarea și priceperea ei au fost recunoscute prin obținerea brevetului de pilot cu numărul 9.
Cu o pasiune arzătoare pentru aviație, tânăra a izbutit să-și achiziționeze, în anul 1937, propriul ei avion, un Bucker 131 „Jungmann”, înregistrat cu numărul de înmatriculare YR-NAD. Pentru a face posibilă această achiziție, Ministerul Aerului din București a contribuit cu jumătate din costul aeronavei, iar cealaltă jumătate a fost obținută prin intermediul unei subscripții publice.
În anul 1938, la exercițiile militare de aviație organizate în Galați, au fost prezente pentru prima dată în istorie cinci aviatoare: Marina Știrbey, care a pilotat un avion bimotor sanitar de tip Monospar, Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Duțescu și Irina Burnaia, aceasta din urmă fiind pilot de legătură.
Iată cum a relatat presa vremii despre acel eveniment:
„Delicate ca nişte flori de nufăr pe oglinda albastră a unui lac, au răsărit pe apele albastre ale cerului cinci avioane pornite, pentru prima oară în acest an, pe zarea manevrelor regale.
Cinci avioane la manşa cărora mâini delicate de femei au înfruntat zările Basarabiei şi Moldovei de jos, legănându-le siluetele între Prut şi Siret. Cinci avioane, delicate ca nişte flori de nufăr, au înfruntat cu dârzenie vântul, negura şi noaptea, alături de zburători încercaţi şi duri în meseria grea a aerului.
Pe aerodromurile ascunse în cutele dealurilor basarabene, în mijlocul zumzetului greu al avioanelor de războiu, apariţia siluetelor subţiri şi fine a stârnit mirare şi îndoială. Echipate de război, în combinezoane grele, de zbor, şi în catarame de patruşute, ghiceai numai după delicateţea botforului mic şi statura minusculă că ai în faţă o femeie.
Când seara, târziu, în biroul de informaţii al escadrilei se ivea o siluetă ca o viorea albastră, ridicai capul cu mirare:
„Sunt pilotul de legătură Nadia Russo” — și glasul suna hotărât, iar zâmbetul de îndoială ţi se transforma în zâmbet de admiraţie.
Plicul galben era predat şi avionul dispărea furtunos în zare. Era micul aghiotant în aer al Armatei a II-a.
Când seara se lăsa cu urme de păcură de-a lungul Prutului şi farurile aerodromului Galaţi căutau cu grijă în noapte, în lumina albă a rampei de aterisaj se strecura ca o săgeată silueta unui Bücker venit dintre dealurile Bolgradului şi ordinul de misiune suna:
“Pilotul Irina Burnaia a transportat un ofiţer de stat major”.
De-a lungul Prutului, între Galaţi şi Tecuci, vânt cu spic de ploaie de toamnă răscolea norii joi de-a lungul crestelor, când un Klemm micuţ plecase la ora 17 spre Tecuci şi trebuia să vină la Galaţi. Nici o veste de sosire… Târziu, pe ploaie, adus de o mână ageră, avionul întors din furtună a aterizat la Tecuci după ce piotul Mariana Drăgescu încercase să străbată ploaia ce cădea grea în Valea Siretului.
În mișcări elegante, ce semănau unui joc fin de floretă, un avion trece fluturând un văl albastru ce înlocuiește casca de zbor.
„Carmen” a escadrilei îşi dansează „tarantella”, jocului ei acrobatic cu care ne-a obişnuit s-o admirăm la meetinguri. Doamna Virginia Duţescu îşi poartă virtuozitatea zborului la manevre cu aceeaşi eleganţă ca la un meeting de mare gală.
Silueta albă a „Monospor-ului” sanitar, bimotor, îşi desenează liniile elegante lângă linia de demarcaţie a hangarelor. Statura fină a Marinei Ştirbey răsare alături… Şi pe comenzile de bimotor mâinile fine capătă vigoare şi elasticitate de oţel şi nu-ţi vine să crezi că o fată poartă sub voinţa ei un avion la comanda căruia se perindă numai piloţi încercaţi.
Şi zile de-a rândul, în viaţa trepidantă a manevrelor ce amintesc clocotul zilelor de război, escadrila celor cinci flori de nufăr a trecut cu farmecul, dar şi cu siguranţa care a inspirat elan şi încredere. Peste dealurile basarabene legănate de poveşti cu voievozi şi arcaşi de altădată, escadrila a trecut împletind o legendă ce va rămâne vie şi minunată în povestea aripilor româneşti”.
Odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Nadia Russo s-a alăturat Escadrilei Albe
În perioada august – octombrie 1942, ea a fost implicată activ în campania Stalingradului, servind în cadrul prestigioasei Escadrile Sanitare. Cu toate acestea, în luna mai a anului 1943, la vârsta de 42 de ani, a fost nevoită să-și încheie activitatea din motive de sănătate.
După încheierea războiului, Nadia a fost acuzată și judecată în procesul ofițerilor aviatori pe motiv că intraseră în contact cu militarii englezi din Comisia Aliată de Control. În anul 1951, a fost arestată și ulterior condamnată la șapte ani de închisoare pentru trădare și spionaj. A executat o pedeapsă grea de șase ani de închisoare, urmată de încă cinci ani de domiciliu obligatoriu în zona Bărăganului.
Spre sfârșitul vieții, marea aviatoare a trăit în sărăcie, neavând niciun ajutor din partea statului. Singura sursă de venit pe care o avea era reprezentată de meditațiile pe care încă reușea să le ofere. Cu o memorie afectată de amnezie, Nadia Russo a încetat din viață pe 22 ianuarie 1988, la vârsta de 86 de ani. Ea a fost înmormântată la Cimitirul Reînvierea din București.
