În luna mai 1359, în condițiile interceptării de către regele Ungariei a corespondenței pe care o întreținea cu Papalitatea și grăbit în a fi uns „domn autocrator“, adică singur stăpân, suveran prin drept divin, se adresează împăratului bizantin și patriarhului Calistus I pentru a înființa o mitropolie în Țara Românească.
Pârâți ca schismatici la Papă
Regele Ungariei îi tot denunța la Roma pe Nicolae Alexandru și pe tatăl său Basarab I ca fiind „schismatici”.
Însă, Cancelaria Papală îi consideră pe amândoi credincioși bisericii catolice.
Într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa Clement al VI-lea mai scria că unii dintre valahii (olachi romani, conform documentului)] din Transilvania, Țara Românească și Sirmium „au și ajuns să cunoască drumul adevărului, prin îmbrățișarea credinței catolice”.
De altfel, după căsătoria cu Klara Dobokai Nicolae Alexandru a și recunoscut autoritatea episcopiei Transilvaniei asupra catolicilor străini sau localnici de pe teritoriul Țării Românești.
Primul mitopolit, un grec
Cererea adresată de Nicolae Alexandru este acceptată și sub tutela patriarhului ecumenic de la Constantinopol este înființată Mitropolia Ungrovlahiei.
Prin înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei se stabilește clar apartenența confesională a Țării Românești la ortodoxie.
Patriarhul Ecumenic Calistus I l-a numit pe călugărul grec Iachint de Vicina ca prim titular al Mitropoliei Ungrovlahiei.
De ce Ungrovlahia
Denumirea mitropoliei provine din necesitatea distingerii în vremea respectivă a valahiilor din Balcani (teritorii locuite de valahi) de cea aflată sub autoritatea Regatului Ungariei, numită din acest motiv Ungrovlahia.
Primul sediu al Mitropoliei a fost la Câmpulung, apoi la Curtea de Argeș. În anul 1517 scaunul mitropolitan a fost mutat la Târgoviște, iar în 1668 la București.
Până în 1990 mitropolit al Ungrovlahiei a fost arhiepiscopul de București, care din 1925 a îndeplinit și funcția de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În anul 1990 titulatura patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, aceea de Arhiepiscop al Bucureștilor și mitropolit al Ungrovlahiei, a fost schimbată, implicit înlocuindu-se denumirea multiseculară a Mitropoliei Ungrovlahiei cu aceea de Mitropolia Munteniei și Dobrogei.
Ctitor de mănăstiri
Nicolae Alexandru, fiul voievodului Basarab I și al doamnei Margareta, a fost asociat la domnie cu tatăl său sin 1343
A fost căsătorit de trei ori. Din prima căsătorie cu Maria Lackfi au rezultat doi fii: Radu și Voislav și o fată Elisabeta, măritată cu Ladislau de Oppeln.
Din a doua căsătorie, cu Klara Dobokay, a avut două fete: Anca, măritată cu Ștefan Uroș al V-lea cneazul Serbiei și Ana, căsătorită cu Ivan Srațimir, țarul de Vidin și un fiu, Vladislav.
Din porunca ultimei soții, Margit Dabkai, în 1360 a fost scris la Vidin un sinaxar ce cuprindea viețile femeilor sfinte.
Se pare că abia după înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, Nicolae Alexandru va adera oficial la credința ortodoxă, luându-și numele de Nicolae, după Sf. Nicolae atât de apreciat de biserica răsăriteană (nume care nu apare în nici un document anterior.
Ca ctitor, Nicolae Alexandru i-a urmat tatălui său, terminând mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung și continuând lucrul la Biserica Domnească din Argeș.
De asemenea, biserica Sân Nicoară îi este atribuită tot lui.
Nicolae Alexandru a sprijinit cu bani și mănăstirea Cutlumuz de la Muntele Athos.
